Procurorii bistriţeni vor purta, până în 22 martie, o banderolă albă ca semn de protest
Lun, 03/11/2019 - 14:06
Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa a decis, în unanimitate, ca această unitate de Parchet să-şi manifeste solidaritatea cu mişcările de protest ale judecătorilor şi procurărilor din întreaga ţară îndreptate împotriva modificărilor legislative şi a modului de legiferare în domeniul justiţiei, urmând ca în perioada 11-22 martie, procurorii să poarte pe braţ, în timpul programului, o banderolă de culoare albă.
La o dată ulterioară, se va analiza în cadrul Adunării Generale asupra necesităţii încetării, continuării sau adoptării altor forme de protest, precizează procurorul Natalia Adriana Munteanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.
Citiţi şi:
- Dosar penal deschis de procurorii din Beclean pentru declaraţie falsă de angajare!
- Şefii IPJ BN, ai Poliţiei Năsăud şi ai Serviciului Rutier, reţinuţi de procurorii DNA
- Doi bărbaţi, cercetaţi de procurorii din Beclean, după ce au prezentat adeverinţe de angajator false!
- Procurorii bistriţeni au avut de soluţionat, anul trecut, peste 14.000 cauze
- Judecătorii și procurorii bistrițeni vor protesta luni împotriva modificărilor legilor Justiției

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De câte ori trec,pe lângă fostul lui atelier,mai ales noaptea,deși nu văd că are lumină,îl...
Comentarii
Șugar Liviu -
Joi, 20:26
Dumnezeu să te odihnească în pace , slujitor blând și devotat și sa te așeze în imensul sobor...
AUR-el -
Joi, 14:08
Basme românești. ,,Spânul este un personaj negativ, viclean și rău ..."(AI). Aidoma supușii săi...
Marinela Muresan -
Joi, 10:33
Mulțumim foarte mult pentru o atât de frumoasă aducere-aminte!
un cetatean -
Mie, 17:14
Lasa-te domnule de fente marca PSD, esti penibil, ridicol, jenant. Nimeni n-are nevoie de...
Ivan -
Mie, 15:41
Vii din Mama Rusie aici, Ivane,
Și te-nchini cu râvnă la icoane.
Cu un microfon, că e mai lesne...
Aniversări
La ceas aniversar, colegii de la Cotidianul Răsunetul îi transmit doamnei Crina Laszlo, director de marketing Ardeal TV, alese urări de sănăt
La ceas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către doamna Luminița Borșa, șef Serviciu coodonare servicii publice, mediu la Consiliul Județean...
La ceas aniversar, Redacția „Răsunetul” adresează alese gânduri de prețuire și cele mai bune urări de sănătate, bucurii și împliniri arhidiaconului Da























Adaugă comentariu nou