Ciceu Giurgești: În Postul Mare, tinerii vor realiza un sat românesc în miniatură
In Parohia Ortodoxă Ciceu Giurgești, Protopopiatul Beclean, în fiecare sambata din perioada Postului Mare, au loc întâlniri cu cei mai tineri dintre credincioșii parohiei. In cadrul acestora, copiii și tinerii din parohie sunt implicați in activitati catehetice și educative. Întrucât anul 2019 este declarat "An omagial al satului românesc", cei prezenți vor realiza un sat românesc in miniatură și vor picta pe farfurii de ceramică motive populare. De asemenea, vor fi discuții și proiecții video care vor ilustra obiceiurile populare și sărbătorile tradiționale creștine din zonă. Activitatea se desfășoară sub îndrumarea pr. paroh Iftimi Dan si a cadrelor didactice Aurica Georgiu, Ancuța Cornici și Iuga Daniela si pune accent pe importanța conservării patrimoniului local și a promovării tradițiilor in societatea contemporană, izvorâtă din dorința de a ne cunoaște istoria, datinile, folclorul și meșteșugurile pe care le-au păstrat și transmis străbunii noștri. (Pr. Iftimi Dan)
Citiţi şi:
- Parohia Ortodoxă Ciceu Giurgeşti: În Postul Nașterii Domnului, tinerii, invitaţi la film
- Tinerii din Ciceu Giurgești învaţă să picteze
- Viața merge mai departe la Ciceu Giurgești: decolmatări și asfaltări, pe rol
- Activități cultural-religioase în Parohia Ciceu-Giurgești, a doua zi de Pasti, cu invitati din Bobâlna
- Radu Moldovan, la Negrileşti şi Ciceu Giurgeşti: Cea mai mare satisfacție este să vezi că oamenii sunt mulțumiți!
Adaugă comentariu nou