Note de călătorie
În 29 aprilie 2011 am efectuat zborul cu avionul Cluj-Napoca – Pisa, unde am vizitat unicul obiectiv turistic din lume, „Turnul din Pisa”.
Construit special pentru a demonstra rolul şi locul centrului de greutate. Din Pisa ne-am îndreptat spre Coasta de Azur, vizitând în mod cu totul special oraşul Nice. Situat pe litoralul Mării Mediterane, promenada este împărţită în 20 părţi, cu denumirile: Lido, Neptune, Opera, Poincare etc.
Promenada este bine compartimentată cu pistă pentru biciclişti, loc special pentru plimbare, bănci pentru odihnă etc.
Lângă promenadă se găsesc: cazinourile Palais de la Mediterranee, Le Negresco, care domină zona; hoteluri Westminster, West End, Le Royale, Elisee Palace etc.
Promenada este limitată la est de Port, iar la vest Airport, locuri necesare pentru atragerea turiştilor. Dimineaţa, plimbându-mă pe promenadă, am văzut răsăritul de soare, curcubeul, curse de biciclete, plimbare de câini (nu am văzut niciun câine comunitar).
Pentru a privi de la înălţime oraşul, am fost rugat să urc în ascensor, dar am ales să urc 377 trepte de unde am privit şi asfinţitul de soare. Vizitele le-am făcut la familii din localitate, Centrul Universitar Mediteranean, Colegiul „ALphonse Daudet”, Şcoala de şoferi auto etc.
Am locuit pe Bulevardul Francois Grosso, în apropierea hotelurilor Citadines, Locarno şi zilnic făceam plajă şi baie în apa limpede şi fără valuri.
În oraş se mai găsesc bulevardele Gambeta, Victor Hugo ş.a. Am participat şi la o slujbă religioasă la Biserica Catolică, unde am primit şi ziarul editat „Azur”.
În zilele de luni-vineri, în staţia de autobuz sunt puse la dispoziţie, gratuit, ziarele „Direct Matin” şi „Metrou”, care prezintă toate informaţiile necesare publicului.
În 28 mai am plecat cu vasul Genova spre Insula Corsica, cea care a fost caracterizată în 2003 ca „Insula fericirii”, ajungând în oraşul Calvi, locul unde s-a născut Nicolae Copernic. Am vizitat Citadela, care este o clădire reprezentativă a oraşului, locul unde la cele 99 trepte urcare se află Biserica, cea care are în interior, pe St, Jean Baptiste.
La loc de cinste, în magazinele artizanale, se află statuete cu Napoleon, care este foarte mult apreciat de localnici şi turişti. „Ziua Copilului”, în 1 iunie, am aniversat-o împreună cu locuitorii din zonă, care a încheiat vizita. Am traversat cu vaporul, timp de 6 ore, până la Nice, de unde autocarul Euro Lines m-a adus acasă, la Bistriţa.
prof. Anghel Petre
Adaugă comentariu nou