Nou bloc ANL la Beclean

Tinerii cu cereri pentru obţinerea unei locuinţe A.N.L. înregistrate la Primăria oraşului Beclean au motive de bucurie. După repartizarea locuinţelor A.N.L. din blocul a cărui construcţie a fost finalizată pe strada Petru Maior, unde în această vară au fost repartizate 50 de apartamente, programul de construire a locuinţelor pentru tineri va continua la Beclean. Astfel un nou bloc ANL va fi construit pe un teren situat apropierea Primăriei oraşului. Terenul a fost pus la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe prin decizia consilierilor locali asigurânu-se astfel suprafaţa necesară acestei noi investiţii din Beclean. Pe cei 1825 metri pătraţi din vecinătatea sediului administraţiei locale se va ridica un bloc pentru tineri, care va îmbogăţi zestrea locativă a oraşului cu alte 64 de noi apartamente,destinate tinerilor cu vârsta sub 35 de ani. Potrivit datelor înregistrate la Primăria oraşului Beclean în aşteptare mai sunt numeroase cereri, iar edilul Becleanului spune că e importantă construirea fără pauză a blocurilor ANL, astfel încât cei care nu se încadrează la o anumită distribuire a apartamentelor terminate să aibă şanse şi speranţe în continuare la o locuinţă confortabilă. Noul bloc A.N.L. va fi cel de-al şaptelea bloc de locuinţe care va fi construit la Beclean,ceea ce va face ca numarul de apartamente construite în ultimii nouă ani la Beclean pentru tineri sa se apropie de 300. Şantierul noului bloc a fost amenajat încă din primăvara acestui şi au demarat deja lucrările de construcţie, fiind efectuate săpăturile la fundaţie, lucrările urmând să se desfăşoare cât mai rapid, astfel încât într-un timp cât mai scurt alte locuinţe să ajungă la tinerii sub 35 de ani care aşteaptă un astfel de apartament.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5