Comunicat de presa TNL

Noul slogan al lui Băsescu: “să prizaţi bine”

Domnul Traian Băsescu, încă preşedinte al României, vrea să-şi atragă voturile tinerilor prin dezincriminarea consumului de droguri şi a sexului comercial. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, una din multele comisii prezidenţiale înfiinţate pentru a da impresia că locatarul de la Cotroceni este preocupat de binele poporului, are câteva recomandări “halucinante”. Astfel, probabil pornind de la realitatea că, din fericire, România se află sub media europeană privind consumul de droguri, comisia recomandă dezincriminarea consumului de droguri, considerând că aşa vor fi scoşi la suprafaţa consumatorii. Asta cu toate că, în comparaţie cu anul 1999 numărul consumatorilor de droguri a crescut cu 70%. Din păcate, raportul comisiei nu vine cu soluţii pentru combaterea consumului de droguri, propune doar... amplasarea de automate cu seturi sterile de injectare în zonele cu mulţi dependenţi.

Recomandările comisiei generează stupoare, cu atât mai mult cu cât ne aşteptăm să avem parte de o propunere de strategie naţională de informare privind pericolul pe care “moartea albă” îl reprezintă şi amenajarea de centre pentru dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor.

TNL consideră propunerea preşedintelui României de-a dreptul şocantă, pentru că în mod evident vor exista şi mai mulţi tineri care vor apela la narcotice, în prima fază din curiozitate şi teribilism, până la dependenţă nemaifiind decât un pas. Putem concluziona că Traian Băsescu, disperat să-şi asigure voturile necesare pentru un nou mandat, încurajează dependenţa de substanţe stupefiante.

Cât priveşte legalizarea sexului comercial, altfel spus a prostituţiei, TNL apreciază că se impune o ampla dezbatere publică pe aceasta temă, mereu adusă în discuţie cu ocazia alegerilor, dar niciodată dezbătută în mod serios. Rămâne de văzut cât timp poate dura introducerea în nomenclatorul de meserii a celei mai vechi ocupaţii din lume, unde va fi încadrată şi care va fi modalitatea de contabilizare a veniturilor.

In concluzie, TNL, consideră cele două teme lansate în mass-media de către administraţia prezidenţială drept o formă disperată de a distrage atenţia de la problemele reale cu care se confruntă românii astăzi. Lipsa unui plan anticriză, amatorismul şi incompetenţa Guvernului nu mai pot fi mascate de lupta pentru prezidenţiale purtată de (încă) actualul preşedinte prin metode diversioniste cu care ne-a obişnuit şi de care ne-am săturat până peste cap.

Românii au nevoie de locuri de muncă, inclusiv pentru femeile care se vând pentru a putea trăi, dar nu au nevoie de droguri. Nici măcar din cele uşoare.

TNL

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5