O CARTE CU REZONANŢE AUTOBIOGRAFICE
Marilena Toxin face parte din categoria scriitorilor care intră cu discreţie în literatură, vrând să desfete cititorul cu o suită de scrieri epice, printre care, unele poartă o tentă autobiografică.
Lucrarea care a stârnit interesul criticii literare din judeţul nostru se intitulează,, Piatră la rinichi. Roţile’’, apărută în Editura PRO-TEXT Câmulung Moldovenesc, 2010 şi a fost lansată într-un cadru festiv la 7 aprilie 2011.
Autoarea îşi cheltuie comorile sufletului, oferindu-ne cu generozitate un text care excelează printr-o grijă deosebită faţă de limbaj şi arhitectura frazei.Totul curge uşor şi limpede într-un tipar narativ plăcut în care se amestecă culorile sufletului cu cele ale realităţii cotidiene. Ea nu speculează., ci se ,,odihneşte’’în actul naraţiunii. Îi caută, nu atât dexterităţile cât aromele.
Alături de portretul literar care excelează printr-un spirit de observaţie de o rară fineţe, se află peisajul citadin atât de familiar pentru arta domniei sale. Cu siguranţă că numai o experienţă nefericită i-a lăsat neşterse amintirile din saloanele suferinţei, încât reuşeşte să facă radiografia acestui mediu.
Pe alocuri, naraţiunea are şi câteva secvenţe de umor, care încearcă să aline durerea fizică şi sufletească a personajelor .Marilena Toxin face literatură din dragoste pentru oameni , chiar dacă unii i-au provocat şi necazuri. Are sufletul deschis şi se destăinuie prin Maria, personajul care o reprezintă şi prin care se confensează.
Descrierea stărilor psihologice prin care trece protagonista , pune în evidenţă puterea de analiză a autoarei, sensibilitatea ei artistică, experienţa şi frumuseţea scrisului său. Verbul dă construcţiei sale sintactice dinamism, iar peisajul uman prinde culoare prin valoarea stilistică a adjectivului care conturează portretele celor dragi.
Naraţiunea ,,Roţile’’, din acelaşi volum are o construcţie mai deosebită. Există tendinţa unei scrieri circulare, ca într-unul din romanele lui Cezar Petrescu .Personajele sunt urmărite de propriul lor destin , căruia i se supun , ca orice om de pe această planetă.
Lumea în care se zbat este lumea noastră, o lume bulversată de neajunsuri, de stress, de căpătuieli, în ciuda faptului că sufletul râmâne sărac, oricâte bogăţii materiale i se oferă.
Titlul are rezonanţe simbolice, sensibilizează, este mersul propriu-zis al vieţii pe care Marilena Toxin şi-l croieşte cu siguranţă în literatură.
Adaugă comentariu nou