O comisie de la Instituția Prefectului a evaluat pagubele produse la un monument istoric din Tonciu
Comisia de constatare și evaluare a pagubelor produse de fenomenele meteorologice periculoase din ultima perioadă desfășoară în această săptămână activități în teren în zonele Galații Bistriței, Cetate, municipiul Bistrița, Budacu de Jos, Braniștea, Șieu, Mărișelu.
La evaluările desfășurate marți, pe raza comunei Galații Bistriței, alături de comisia stabilită prin ordin de prefect au fost și subprefecții Décsei Atilla și Lorand Toth, dar și Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei pentru Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bistrița-Năsăud și primarul Vasile Mihai Vermeșan. Motivul este faptul că, în localitatea Tonciu, biserica reformată clasată ca fiind monument istoric din grupa valorică A, a suferit noi avarii, punând în pericol arhitectura foarte valoroasă din punct de vedere cultural.
Acest monument, vechi din anul 1691, a fost afectat și de fenomenele meteorologice din urmă cu trei ani, când acoperișul bisericii, reparat ulterior, a fost în mare parte distrus de vijeliile de atunci. Cu toate acestea, tavanul casetat al lăcașului de cult, element deosebit din punct de vedere arhitectural, a fost pus spre conservare în interiorul bisercii. La acest moment, starea precară a clădirii rămase încă în picioare pune în pericol tavanul casetat, iar astfel, delegația de la fața locului a stabilit demararea procedurilor pentru mutarea acestuia în noua biserică reformată, aflată în apropiere.
Comisia de evaluare a pagubelor au stabilit că este necesară o sumă de 45.000 lei în vederea conservării bisericii pentru a preveni producerea de alte avarii, urmând ca Primaria Galații Bistriței să asigure realizarea unui studiu de fezabilitate pentru a restaura lăcașul de cult. Se dorește ca acest monument să devină un muzeu cultural și, în același timp, capelă mortuară.
Primarul Vasile Vermeşan: Vom acorda un ajutor de urgenţă pentru primele lucrări de conservare
Primarul comunei Galaţii Bistriţei, Vasile Vermeşan, ne-a declarat că bugetul local a fost adoptat, astfel că se va da şi un ajutor de urgenţă pentru Biserica Reformată din Tonciu. Banii vor fi folosiţi lucrări de conservare. "Trebuie amenajată o rampă, unde să punem materialelel din turnul probişit, cărămizi, lemn etc. În paralel, trebuie făcut un studiu de fezabilitate şi căutată o oportunitate de finanţare, pentru că nu avem fondurile necesare la bugetul local", ne-a explicat primarul Vermeşan.
Citiţi şi:
- Primarul Vasile Vermeșan: La Galații Bistriței, avem în derulare investiții importante în infrastructură și educație
- Festivalul Sânzâienelor de pe Hagău a reunit comunitatea din Galaţii Bistriţei! Ansambluri folclorice, solişti şi meşteri populari, la zi de sărbătoare!
- Ziua meşteşugarilor din Tonciu, o sărbătoare a comunităţii!
- După 12 ani, viceprimar nou la Galaţii Bistriţei
- Sărbătoarea Toamnei, în premieră la Galații Bistriței
Comentarii
Aha, acum au venit? De ochii lumii! De ce nu au venit înainte, când inevitabilul era evitabil?
Aha, acum au venit? De ochii lumii! De ce nu au venit înainte, când inevitabilul era evitabil?
Sinistră combinație - muzeu cultural și capelă mortuară!...
Bine ca au ventit totusi.
Adaugă comentariu nou