Piscină de fiţe, condiţii igienice îndoielnice

O firmă din Bistriţa a fost amendată de Protecţia Consumatorilor

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a aplicat o amendă în cuantum de 2000 lei şi două avertismente, în urma verificărilor efectuate de comisarii bistriţeni la patru operatori economici care deţin ştranduri, piscine şi bazine de înot. Pentru ştrandul Codrişor, controlul va fi reluat în perioada imediat următoare, în condiţiile în care la data verificărilor nu era funcţional.

O firmă din Bistriţa, unde este amenajată o piscină cu circuit deschis, nu a putut prezenta un registru de evidenţă a calităţii apei şi a clorului rezidual, iar substanţele dezinfectante (pe baza de clor) utilizate la dezinfecţia apei din piscină nu aveau eticheta redactată în limba română. „În ceea ce priveşte starea de igienă a piscinei, s-a constatat că aceasta nu corespunde cu normele de igienă în vigoare, în sensul că pe fundul piscinei se aflau pietre - care nu făceau parte din decor conform proiectului de execuţie al piscinei -, iar luciul apei din piscină prezenta pe alocuri insecte moarte (ţânţari)”, a precizat comisarul şef Dina Suciu.

La celelalte două locaţii verificate, una din Bistriţa şi alta din Beclean, registrul de evidenţă a calităţii apei şi a clorului rezidual nu era completat la zi. Dar măcar există!

La una din locaţiile de relaxare nu era afişat Regulamentul de utilizare, existând doar două avertizări de genul „Săritul în bazin este interzis”, „Atenţie pericol de înec”. Nici cu afişarea tarifului nu s-au dat peste cap reprezentanţii unei societăţi comerciale, probabil pentru a nu-şi descuraja de la intrare clienţii.

Una peste alta, fiţi atenţi pe unde vă scăldaţi. Luxul nu este întotdeauna şi sănătos.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5