O lansare cu „Fărâme din inimă” a lui Augustin Baciu
O activitate de suflet desfăşurată de curând la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, în sala de spectacole, a fost lansarea celui de-al doilea volum de versuri „Fărâme din inimă”, Ed. Karuna, al autorului bistriţean Augustin Baciu.
La acest eveniment sensibil, de spiritualitate, la care a participat un numeros şi avizat public, familia, rudele, prietenii, foştii colegi de muncă, invitaţi etc., s-a consumat o fărâmă din inima Poetului.
Despre carte au opinat, cu argumente şi exemplificări, dl. drd. Tiberiu Irimia, directorul Editurii Karuna, jurnalistului Ioan Lazăr de la cotidianul „Răsunetul” şi scriitorul, filozoful Al. Cristian Miloş, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a scris şi prefaţa cărţii.
Vorbitorii au remarcat la poetul Augustin Baciu o poezie cu iz creştin, religios, o poezie a iubirii de natură, casa părintească, părinţi, copilărie, familie – soţie, copii, nepoţi, surori, fraţi, precum şi o lirică moralizatoare de sorginte socială. Versurile cărţii sunt scrise într-un stil clasic şi tradiţional, amintind de George Coşbuc, Octavian Goga etc.
Reamintim că volumul a obţinut Menţiunea I la Festivalul Internaţional de Literatură de laMalmo din Suedia.
Lansarea a fost colorată artistic de un moment de dans modern şi de societate, susţinut de talentaţii şi graţioşii dansatori Denisa Mikeş şi George Dănilă.
Într-o atmosferă de sărbătoare, în finalul evenimentului, autorul a mulţumit sponsorilor lucrării şi a acordat numeroase autografe publicului prezent.
Adaugă comentariu nou