O lansare deosebită, cu un public numeros

Augustin Baciu (Gusti) a încântat inimile cu „Din suflet pentru suflet”

Într-o organizare de excepţie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, în sala de spectacole, în prezenţa unui numeros public şi avizat în domeniul literaturii, a avut loc o reuşită şi deosebită lansare de carte, primul volum de poezie „Din suflet pentru suflet”, aparţinând autorului Augustin Baciu (Gusti), din Bistriţa, un timid, sfios şi cu mult bun simţ în „tainele versului şi a poeziei”, dar un talentat şi cu o putere de creaţie deosebită, un iubitor de vers, frumuseţe şi adevăr, de valorile creştine.
Elegantul şi cochetul volum „Din suflet pentru suflet” a apărut la Editura Karuna, 2013, din Bistriţa, într-o ţinută grafică deosebită datorată drd. Mariana Irimia, având 200 de pagini şi o tematică diversă, de la satul natal, părinţi, bunici, soţie, nepoţi, cu fragmente biografice până la poezia de revoltă socială, inclusiv valoroase poezii de inspiraţie religioasă.
Gazda acestei întâlniri a fost Alexandru Câţcăuan, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, care a adresat un cuvânt de salut şi a apreciat cartea şi apariţia ei.
S-a vorbit laudativ despre acest debut, cu argumente şi exemplificări din poeziile autorului, scoţându-se în evidenţă talentul natural de poet, „născut şi nu făcut”, puterea de creaţie şi de sinteză ideatică.
Ştiinţa poetului de a folosi epitete, comparaţii şi metafore, simboluri biblice, emoţii şi sentimente, izbucnind vulcanic din fiecare poem al cărţii.
Despre toate aceste calităţi ale volumului au opinat: Tiberiu Irimia – directorul Editurii Karuna, ziaristul Ioan Lazăr de la „Răsunetul” şi scriitorul şi filozoful Al. C. Miloş.
În finalul acestui eveniment de excepţie, autorul a citit poezii dedicate soţiei, mamei şi nepoţilor şi a mulţumit tuturor printr-un poem.
Poetul a acordat numeroase autografe, seara de excepţie fiind completată cu un fond specific de colinde de iarnă şi de momente de dans modern susţinute de perechea formată din Denisa Micheş şi partenerul de dans.
Felicităm autorul, organizatorii şi dorim tuturor iubitorilor de poezia şi frumos „La mulţi ani!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5