O nouă ediție a Târgului Lechinței cu invitați de seamă! Muzică și surprize pentru toate gusturile, la sărbătoarea comunei
Sute de oameni au păstrat tradiția și și-au dat întâlnire la Târgul Lechinței, eveniment de marcă al județului și al zonei de Câmpie. Alături de primarul Romeo Florian și de comunitate, la zi de sărbătoare, au fost președintele Camerei Deputaților - Daniel Suciu, secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul Nicolae Moldovan de la Beclean, primarul Vasile Vermeșan de la Galații Bistriței și primarul ales al comunei Matei – Octavian Pop.
“Din 2007 nu am lipsit niciodată de la Târgul Lechinței, din respect pentru oamenii acestei comune minunate și mai ales din respect pentru Romeo Florian. I-am mulțumit în fața lechințenilor lui dragi pentru că a fost alături de mine de la prima mea candidatură și în fiecare zi de atunci. Comunitatea lui i-a mulțumit pe 9 iunie, semn că toată munca lui este apreciată! La mulți ani, Lechința!”, a transmis președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu.
Secretarul de stat Monica Săsărman a evidențiat munca depusă de primarul Romeo Florian pentru dezvoltarea comunității, dar și pentru promovarea produselor locale. “Sunteți o comunitate binecuvântată și pentru mine este un privilegiu să vă cunosc mai îndeaproape”, a precizat oficialul guvernamental.
“Am participat la Târgul Lechinței, împreună cu echipa PSD la alegerile parlamentare - președintele Camerei Deputaților Daniel Suciu și doamna ministru secretar de stat Monica Săsărman. Felicitări bunului meu prieten, primarul Romeo Florian, pentru evenimentul reușit!”, a precizat primarul Nicolae Moldovan.
***
Primăria și Consiliul Local Lechința au pregătit momente artistice pentru toate gusturile, astfel că pe scenă au urcat Ansamblul Someșana de la Năsăud, Costel Ciofu și formația, Dan Ciotoi (Generic) și formația, Florinel de la Sărmaș și formația, dar și DJ Andrei, Monica Șandor și MC Tzucu.
Citiţi şi:
- Mândrul Târg al Lechinței, cu invitați de seamă!
- Sărbătoare pentru comunitatea din Târlișua. Artiști de top au bucurat inimile sutelor de spectatori
- Sute de oameni au retrăit bucuria cântecului şi jocului tradiţional şi de petrecere, la Târgul Lechinţei
- Emil Radu Moldovan, un nou mandat de președinte al PSD Bistrița-Năsăud. Cu cine va face echipă în următorii patru ani!
- Mariana Deac şi Culiţă Sterp, la Târgul Mare al Lechinţei
Adaugă comentariu nou