O şoferiţă din Feldru a intrat cu maşina în autospeciala SMURD

Poliţiştii au fost sesizaţi astăzi cu privire la faptul că pe DN 17 D, pe raza localităţii Feldru, o femeie în vârstă de 19 ani din localitate, care conducea un autovehicul, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, a pătruns pe contrasens şi a colizionat frontal cu o autospecială SMURD.

"Autospeciala se deplasa cu urgenţă şi era condusă regulamentar din sens opus de către numitul S.A. din Sângeorz- Băi în vârstă de 24 de ani, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducatoarei auto și a numitului D.I. în vârstă de 11 ani din Feldru, pasager în autoturism, precum şi avarii la ambele autoturisme în valoare de aproximativ 10.000 lei. Conducătorul auto al autospecialei SMURD a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Conducătoarei auto D.M. i-au fost recoltate probe biologice, în cadrul Spitalului Judeţean Bistrita-Năsăud, în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Cercetările sunt efectuate de către politiştii din cadrul Poliţiei Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5