O autospecială a Poliției, implicată într-un accident de circulație între Sângeorz Băi și Maieru

Comunicat de presă

Azi-noapte, în jurul orei 22.30, pe Drumul Național 17D, între localitățile Sângeorz-Băi și Maieru a avut loc un accident rutier. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în apropierea unei intersecții cu un drum secundar, o autospecială din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi care se deplasa la un caz sesizat prin S.N.U.A.U.112, în Lunca Ilvei, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a intrat în coliziune cu un autoturism cu volan pe dreapta, condus de un tânăr de 25 de ani din Siret, județul Suceava.
În urma accidentului, conducătorul auto de 25 de ani și o pasageră au fost preluați și transportați la spital, iar după evaluarea medicală nu s-a impus internarea.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5