O ţară într-o intersecţie

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, cum în România călătorul are inerent probleme cu drumul său, orice cetăţean al ţării noastre ajunge, aproape obligatoriu, în Sebeş. Spun aproape obligatoriu pentru că dacă drumurile te duc la Cluj şi de acolo la Bucureşti, automat treci prin Sebeş. În localitatea aceasta, ce mie mi-a lăsat impresia că se situează undeva între Beclean şi Bistriţa ca mărime, te întâlneşti cu toţi cei ce vin din Europa şi intră în ţară prin Banat, precum şi cu toţi cei ce vin din sudul ţării şi vor să plece înspre Europa.
În Sebeşul acesta micuţ, undeva în partea sa vestică, se întâlneşte aşadar traficul din cel puţin jumătate de ţară (cei ce vin din Transilvania şi merg înspre Bucureşti, precum şi cei din sudul ţării), cu traficul ce vine dinspre Europa. Pentru ca totul să se transforme într-un coşmar, intersecţia de care vorbesc mai e şi într-o zonă locuită, cam ca intersecţia de la noi de pe Centură ce merge în zona ANL-urilor. Premisele sunt aşadar complete pentru ca mii de maşini, de la cele mai mici la cele mai mari să aştepte unele după altele într-o intersecţie mititică ce nu merita nicidecum o asemenea onoare.
Pentru mine personal impactul a fost cu atât mai mare cu cât am ajuns în Sebeş exact la sfârşitul lunii august, adică exact atunci când toţi românii ce muncesc în străinătate pornesc înspre ţările în care lucrează, după concediul petrecut în ţara pe care o iubesc, că doar de asta se şi întorc de câte ori pot să o facă.
Şi dacă putem vorbi de iubirea românilor pentru ţara lor, nu putem vorbi deloc de iubirea administratorilor ţării pentru poporul ce-şi iubeşte ţara. Nu-mi pot imagina câţi miniştri ai transporturilor a avut această ţară, precum nu-mi pot imagina că ei nu au trecut măcar o dată prin această intersecţie. Îmi pot imagina însă cât de puţină minte şi cât de puţin suflet au putut să aibă din moment ce au ştiut de ea şi niciunul nu a făcut nimic să rezolve această problemă.
Îmi amintesc şi acum sutele de maşini înşiruite de la acea intersecţie înspre Sibiu, ce formau un şir nesfârşit de oameni pentru care mi-a venit realmente fie să plâng, fie să-mi pierd minţile de revoltă. În lucrurile mici, la îndemâna pixului unui ministru stau marile rezolvări de acest gen. Eu astăzi nu-mi pot imagina ce i-a făcut pe toţi să se facă neştiutori în legătură cu această intersecţie ce există şi astăzi, şi în care o ţară întreagă se întâlneşte în continuare, răbdătoare până la limită. Imi pot doar imagina că minte nu a avut niciunul iar despre suflet nu mai vorbim. În administraţia românească nu despre aceste lucruri s-a vorbit până acum.

Dorin Dobra