O zi de bucurie oferită de Lions Siebenburgen Bistrița pentru micuţii de la Beclean
Aflat încă în primul an de la înființare, Clubul Lions Siebenburgen Bistrița continuă seria de proiecte cu orientare socială. Astfel, la initiațiva președintelui Paul Kovacs și a câtorva dintre cei mai activi membri, a fost organizată o excursie la Târgu Mureş pentru copiii Centrului pentru Protecția Copilului Beclean.
Pentru cei 45 de copii, însoțiți de cadrele care încearcă zi de zi să le ofere o șansă la demnitate și bucurie, ziua a început dimineața devreme, odată cu îmbarcarea în autocar. Prima oprire a fost, așa cum și-au dorit, la Grădina Zoologică.
După 3 ore de hoinăreală, copiii au servit masa de prânz, după care cu toţii s-au îndreptat spre cinematograf. Aici, întrucât plaja de vârstă este destul de largă (între 4 și 17 ani), organizatorii au optat pentru vizionarea unui film de animație, experiența fiind una deosebită pentru toti, fiind prima dată când acești copii au vizionat un film 3D.
Excursia s-a încheiat în jurul orei 18, când, după savurarea unei înghețate, autocarul s-a deplasat pentru o vizită la Mănăstirea Recea.
“Acest eveniment se înscrie în ciclul de acțiuni desfășurate de Clubul Lions Siebenburgen Bistrița. Dintre cele mai recente realizări, aș dori să amintesc achiziționarea unui scaun terapeutic în valoare de 1000 de Euro pentru un copil de 6 ani diagnosticat cu tetrapareză spastică, asigurarea contravalorii transportului zilnic al unui copil cu autism, pentru a putea beneficia de asistență de specialitate asigurată de Centrul de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț. Ne-am îndreptat atenția și asupra sportului, participând material la organizarea Bike Fest 2015.
Aș dori să precizez că aceste acțiuni nu ar putea avea loc fără sprijinul unor oameni deosebiți, oameni pentru care nu menționarea numelui constituie răsplata (alegând să rămână anonimi), ci mulțumirea celor pentru care s-au implicat în acțiunile noastre”, precizează Paul Kovacs, preşedintele Clubului Lions Siebenburgen Bistrița.
În ceea ce privește relația începută cu Centrul pentru Protecția Copilului Beclean, aceasta va continua și în viitorul apropiat, în lunile următoare Lions Siebenburgen Bistriţa intenționând să le pună la dispoziție un screening oftalmologic și un control stomatologic.
Citiţi şi:
- O zi de bucurie oferită de asociaţia Lions Siebenburgen pentru copiii de la Centrul pentru Protecţia Copilului Beclean
- Lions Siebenburgen şi poliţiştii au strâns daruri pentru copiii săraci din Subcetate
- Lions Siebenburgen ajunge și în acest an la bătrânii singuri. Ajută și tu!
- Bătrânii singuri nu vor fi uitați nici în acest an de Clubul Lions Siebenburgen
- Atelier de creativitate cu elevi de la CSEI nr. 1 Bistriţa şi „Corneliu Baba”, în parteneriat cu Lions Club Siebenburgen
Adaugă comentariu nou