Oamenii de cultură îşi vor lua rămas bun de la directorul NICOLAE GĂLĂȚEAN, sâmbătă, la Palatul Culturii ! Înmormântarea, luni, la Capela Evanghelică

Drum lin spre Lumină, Domnule Director NICOLAE GĂLĂȚEAN !
Oamenii valoroși nu mor niciodată. Ei trăiesc mereu prin ceea ce au înfăptuit și prin amintirile frumoase ce le lasă în urma lor. Profesorul Nicolae Gălătean a plecat pe drumul veșniciei, lăsând în urma sa, amintirea unui adevărat profesionist în managementul instituțiilor de Cultură din Bistrița Năsăud.
Iubit și respectat de elita profesioniștilor din România, din domeniul Culturii și în egală măsură de publicul larg - beneficiar al acțiunilor culturale, prof. Nicolae Gălățean, rămâne un model de român adevărat, preocupat mereu și truditor pentru înveșnicirea valorilor sufletului românesc, neobosit promotor al actului cultural de valoare, de esență. În memoria celor ce l-au cunoscut, va trăi veșnic, ca unul dintre cei mai valoroși promotori ai culturii tradiționale din Bistrița Năsăud. Pentru toată truda Dumneavoastră, pentru sfaturile primite și încurajări, încă odată vă mulțumim!
Sâmbătă, la ora 10, trupul neînsufleţit va fi depus la Palatul Culturii, în sala de oglinzi ( coregrafie), iar de la ora 19 va fi o întâlnire cu oamenii de cultură cu mesaje de rămas bun. Duminică, la ora 19, va fi Slujba de Priveghi, la Capela Evanghelică ( Domus), iar Slujba de înmormântare va avea loc luni, de la ora 14.30, tot la Cimitirul Evanghelic fiind şi mormântul unde îşi va duce somnul de veci.
Drum lin spre Împărăția Bunului Dumnezeu, în care v-ati pus întotdeauna Nădejdea!
Alexandru Pugna
Manager Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

† Suntem alături de familia îndurerată la despărţirea de prof. Nicolae Gălătean, fondatorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, împărtăşindu-i tristeţea nemărginită. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să îl aşeze de-a dreapta sa, unde cei dragi Lui se odihnesc, iar familiei greu încercate să-i dea putere şi alinare.
Dumnezeu să îl odihneacsă în pace!
Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud,
Manager Ioan Pintea
† Deplângem dispariţia din mijlocul nostru a celui care a fost directorul Nicolae Gălătean, un prieten adevărat, coleg desăvârşit, om de cultură sufletist, cu speranţa că tot ceea ce el a făcut pentru cultura din Bistriţa-Năsăud pe care a slujit-o peste 40 de ani nu va fi niciodată uitat. Ne vom ruga pentru liniştea lui şi suntem alături de greu încercata familie.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Familia Preot Ioan şi Violeta Pintea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5