OAMENII DE LA ’’URGENŢĂ’’ ÎN PERICOL
Situaţia de urgenţă din sudul ţării a scos în evidenţă două cazuri în deplin contrast.
În primul rând au ieşit în evidenţă militarii de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, armata şi jandarmii, prin capacitatea de răspuns, angajament afectiv şi efectiv. În al doilea rând, am remarcat dezordinea şi confuzia totală în care s-au găsit aleşii neamului, de la primul ministru şi până la primarii de comune. Confuzii terminologice, bâlbâieli, ignoranţă, prostie, pasivitate, indiferenţă la suferinţa oamenilor, incapacitate administrativă, necunoaşterea manualelor de intervenţie şi a procedurilor decizionale.
Într-un cuvânt, pe această situaţie s-ar putea scrie o antologie a prostiei aleşilor neamului.
Armata, jandarmii şi pompierii au văzut că nu are cine să ia decizii şi văzând dimensiunea suferinţei umane, au intervenit unde au putut. Civilii care se îngrămădesc în tribune la festivităţile militare, au fugit ca iepurii, s-au ascuns, dându-se răniţi, s-au scutit de frig şi de portul bocancilor. Când situaţia s-a mai liniştit, în loc să-şi ia în serios atribuţiile, în „comitetele pentru situaţii de urgenţă” s-au aşezat la masa negocierilor cu „băieţii deştepţi„.
În acest timp, oamenii mureau şi sufereau ca în bătălia de la Stalingrad. În contrast cu o conducere neutralizată de propria ignoranţă, de la nivel central şi până la ultimul primar, am putut cu toţii remarca o bătrânică pe acoperiş, care sfida şi vârsta şi crivăţul şi gerul şi ne arăta puterea ei în raport cu neputinţa administrativă. Aş putea să compar imaginea cu pictura lui Eugen Delacroix „Libertatea conducând poporul”, sau cu tabloul lui Constantin Rosenthal în care, tot o femeie ilustrează luarea iniţiativei şi a conducerii.
Urmaşa Vrâncioaiei, în contrast cu neputinţa aleşilor neamului, ne arată vitalitatea românului care nu aşteaptă de la stat decât să nu-l aresteze şi să nu-l pună la săpat Canalul.
Pentru instruirea aleşilor neamului pentru „situaţiile de urgenţă”, contribuabilul a plătit şcolarizarea, în anul 2011, a 1.693 de persoane (prefecţi, subprefecţi, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene, primari, viceprimari). Rezultatul deprinderilor, cunoştinţelor şi priceperilor formate pe timpul şcolarizării le-aţi văzut cu toţii. Reformând statul, Boc a redus efectivele pompierilor cu 2.858 funcţii, în timp ce intervenţiile lor au crescut de la 88.820 în anul 2008, la 228.661 în anul 2011. Pentru a reforma mai tare pompierii, le-a scăzut soldele cu 25% şi le-a promis că îi va desfiinţa cu totul.
În anul 2011, la nivel naţional, pompierii au intervenit în 228.861 de cazuri într-un ritm de 626 de intervenţii pe zi. Au stins incendiile la 6.044 de case, adică echivalentul a patru comune mijlocii. Au salvat, din incendii, vieţile a 464 de oameni. Dinamica intervenţiilor SMURD de la pompieri, a crescut în anul 2011 cu 21 % ( de la 148.626 în anul 2010, la 179.897 în anul 2011) ajungând la un ritm de 493 de intervenţii pe zi. Acţiunile pompierilor sunt de-a dreptul eroice, dacă luăm în calcul gradul mediu de dotare, care nu depăşeşte 55% din nevoi şi faptul că 82% din autovehicule au îndeplinită norma de exploatare DE DOUĂ ORI.
După atâta reformă a statului, cei care trebuie să salveze pe alţii, se expun unor riscuri mai mari decât cele în care se găsesc victimele. Obiectivul strategic al pompierilor pentru perioada 2012 - 2016 este de a construi capacitatea NAŢIUNII de a se stabiliza şi recupera în 72 de ore după producerea unui eveniment catastrofal .
Doamne ajută !
Col. (rez.) Gaftone ioan
Adaugă comentariu nou