Oana Oltean va fi premiată de Guvern pentru media 10 la evaluarea naţională

Un număr de 104 elevi care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat şi alţi 225 care au luat nota maximă la evaluarea naţională vor fi premiaţi de Guvern cu câte 3.000 şi, respectiv, 2.000 de lei pentru performanţele la învăţătură.

Executivul a acordat aceste premii în baza unei hotărâri de guvern propusă de Ministerul Educaţiei şi adoptată în şedinţa de miercuri.

“Dincolo de partea materială, cred că e un lucru important să-i felicităm pe cei care au rezultate atât de bune la învăţătură şi să ne mândrim cu ei. Orice ţară are nevoie de elite şi de copii care învaţă”, a afirmat premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei.

Din Bistriţa-Năsăud, se califică pentru acest premiu acordat de Guvern, eleva Oana Mihaela Oltean, de la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”, singura care a obţinut nota 10 la ambele probe de la evaluarea naţională.

La Bacalaureat, niciun absolvent din judeţ nu a reuşit să ia nota 10 la toate probele, Alexandra-Nadina Turcu, tot de la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”, fiind foarte aproape de această reuşită cu 10 la istorie, 10 la filosofie şi 9,9 la limba şi literature română.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5