Oaspeţi de seamă la Beclean

Duminică, Becleanul a avut oaspeţi importanţi care au vizitat oraşul şi obiectivele aflate în lucru în oraşul de pe Someş. La invitaţia primarului Nicolae Moldovan au poposit aici, preţ de câteva ceasuri, Liviu Dragnea, secretar general al Partidului Social Democrat, fost ministru de interne şi Constantin Niţă, vicepreşedinte PSD, fost ministru al Intreprinderilor mici şi mijlocii. Delegaţia a vizitat pe parcursul şederii la Beclean mai multe obiective importante aflate în lucru în oraş, între care un loc important îl ocupă noua zonă rezidenţială şi Băile Figa. Pe tot parcursul vizitei, aceştia au fost însoţiţi de către primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, care a prezentat oaspeţilor date despre oraş şi despre obiectivele aflate în lucru. Vizitatorii au fost impresionaţi de felul în care se dezvoltă oraşul şi de succesul cu care administraţia locală reuşeşte şi în perioadă de criză să gospodărească localitatea. La finalul vizitei de la Beclean cei doi oaspeţi au semnat în Cartea de Onoare a oraşului. În mesajele înscrise în cartea de onoare atât Liviu Dragnea cât şi Constatntin Niţă s-au declarat impresionaţi de tot ce au văzut la Beclean, localitate ,,înconjurată de locuri parcă rupte din rai,, , de felul în care oamenii acestor locuri se dăruiesc pentru dezvoltarea oraşului în care trăiesc şi de eforturile depuse în folosul comunităţii locale de un primar ,,care arde pentru bunăstarea concetăţenilor săi,,.Cei doi şi-au exprimat convingerea că într-un timp foarte scurt Becleanul va deveni o perlă a judeţului Bistriţa-Năsăud, cu locuri care vor atrage numeroşi turişti şi cu un potenţial economic foarte important.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5