Octombrie-luna alimentației sănătoase
Niciun aliment nu poate aduce, singur, toate principiile nutritive de care are nevoie organismul, ci doar o alimentaţie variată, moderată şi echilibrată.
Ce reguli trebuie respectate în alimentația sănătoasă?
Alegeţi alimente sezoniere şi locale
Acest îndemn nu este doar pentru cei preocupaţi de stratul de ozon şi amprenta de carbon pe care o lasă producerea şi transportul alimentelor.
Cumpărând produse locale te asiguri că sunt proaspete. Iar dacă vei cumpăra produse de sezon, îţi vei asigura un regim alimentar mai variat. Cel mai simplu mod să împaci ambele obiective este să cumperi de la producători locali, de obicei din zonele rurale.
Poţi să găseşti produse de sezon şi în marile lanţuri de supermarketuri. Însă de multe ori sunt aduse din alte zone.
În pieţele mari şi pe marginea drumului poţi să ai surpriza să cumperi alimente provenite din alte ţări, prezentate ca fiind locale. Alimentele de sezon se bucură de cea mai mare încărcătură de nutrienţi, aşadar reprezintă cea mai bună alegere.
Luaţi în fiecare zi micul dejun
La începutul unei zile, după o noapte de repaus alimentar, este un gest absolut firesc şi necesar să ne alimentăm. Astfel ne asigurăm o şansă mai mare de a rămâne sănătoşi şi de a preveni o serie de afecţiuni.
S-a observat o creştere a incidenţei bolilor cardiovasculare la persoanele care nu obişnuiesc să mănânce micul dejun. Începând să ne alimentăm la primele ore ale zilei, putem să ne reglăm mai bine ritmul meselor şi cantităţile de alimente pe care le vom consuma pe durata întregii zile.
Cei care nu obişnuiesc să ia micul dejun au un risc mai crescut de a creşte în greutat. În istoricul celor mai multe persoane cu obezitate se regăseşte lipsa micului dejun pe o durată de ani de zile.
Deşi unii oameni sunt obişnuiţi să îşi înceapă ziua doar cu o cafea, ideal este să o savurăm după micul dejun. O cană de cafea stimulează metabolismul şi determină o activitate mentală mai intensă pe parcursul zilei.
Consumaţi alimentele adecvate
Baza alimentaţiei noastre ar trebui să fie alcătuită din alimente de origine vegetală. Legumele reprezintă cu adevărat hrană sănătoasă. Şi fructele de asemenea. Însă ele ar trebui privite mai curând ca o completare a alimentaţiei. Mai ales atunci când există probleme cu greutatea corporală!
Motivul este cantitatea mai mare de zaharuri pe care acestea le conţin şi o valoare calorică mai crescută.
Cantitatea minimă de legume şi fructe pe care ar trebui să le consumăm zilnic pentru a ne menţine starea de sănătate este de 5 porţii (o porţie este considerată a avea în jur de 80 de grame).
Din categoria alimentelor de origine animală nu ar trebui să ne lipsească lactatele, sursă valoroasă de proteine de bună calitate, calciul şi alţi micronutrienţi, ouăle, peştele şi, în mai mică măsură, carnea.
Găsţi timp să faci mişcare
Toată lumea ştie că pentru o viaţă sănătoasă trebuie să facem minimum 30 de minute de mişcare pe zi. Însă, de multe ori, programul nostru este atât de încărcat, încât pare aproape imposibil să ne acordăm acest răgaz pentru mişcare.
Totul porneşte de la ierarhizarea priorităţilor. În momentul în care vom înţelege că mişcarea nu este o componentă opţională a vieţii noastre, ci una absolut necesară, în mod sigur vom găsi timp.
Mişcare poate să însemne orice ne este la îndemână. Mersul pe jos, urcatul scărilor, grădinărit, muncă fizică!
Mai important decât atât este să facem pasul următor şi să practicăm un sport. Ceea ce înseamnă activitate fizică de intensitate moderată sau mare, care reprezintă şansa reală de a ne menţine în formă şi de a preveni o serie de afecţiuni medicale.
DSP BN Comp. de Promovare A Sanatatii
Citiţi şi:
- Alimentaţia sănătoasă- reguli de bază pentru o viaţă ferită de boli!
- Epidemiologii atenţionează bolnavii cronici
- Din secretele nutritionistilor: Cum sa mananci mult, dar sa slabesti?
- DSVSA BN a lansat o campanie de informare privind acrilamida din produsele alimentare! Vezi ce poţi face şi tu în bucătărie!
- Regim alimentar pentru pacienții cu stenoză pilorică: ce să mănânci și ce să eviți
Adaugă comentariu nou