Ofertă atractivă pentru pensionari, lansată de BRD
O campanie deosebită, în favoarea pensionarilor, a fost lansată de către BRD din România, banca oferindu-le pensionarilor care aleg să-şi încaseze pensia într-un cont deschis la BRD (Banca Română pentru Dezvoltare), beneficiind de comision 0 (zero) pentru o perioadă de un an de zile şi dobânzi preferenţiale la depozite şi credite.
La sediul Filialei BRD din Bistriţa, în prezenţa unor pensionari, dar şi alte categorii sociale, directorul Regional al Regiunii Cluj, Rareş Marinescu, a făcut un pertinent şi scurt expozeu al serviciilor oferite în această campanie atractivă pentru pensionari.
Campania se desfăşoară până la sfârşitul lunii noiembrie, promoţia BRD Senior le oferă pensionarilor şansa de a câştiga unul dintre cele 60 de premii constând în bani şi oferite de bancă, primind premii, la Bistriţa – Redl Elvira, Andreica Gavrilă, Morar Ioana, Petruş Eugenia şi Găluţ Andrei.
Credintele de nevoi personale Expresso sunt oferite cu reducere de 10% şi alte facilităţi la depozitele la termen etc.
S-au adus mulţumiri clienţilor care au ales serviciile oferite de BRD.
Citiţi şi:
- În primele 10 luni ale anului, peste 3100 bistriţeni s-au pensionat. Peste 60.000 pensionari, în judeţ
- Revelionul pensionarilor din Năsăud
- Bilete de tratament pentru pensionari, disponibile din 28 februarie. Vezi în ce staţiuni!
- Spectacol oferit seniorilor năsăudeni
- Ţăranii pensionari, “cele mai defavorizate persoane” din UE?
Comentarii
Multzumim frumos ! Dati-va credite voi... unul la celalalt !
Adaugă comentariu nou