De ziua lor, 1 octombrie,

Spectacol oferit seniorilor năsăudeni

Urmare a unei hotărâri a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1991, ziua de 1 octombrie a devenit Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, drept pentru care şi administraţia năsăudeană şi-a sărbătorit seniorii în cadrul unei seri festive organizată la Sala de nunţi a oraşului. Aşadar, Primăria oraşului, cu implicarea Asociaţiei de Consiliere şi Educaţie “TIMDAR” Năsăud şi a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au oferit o seară de neuitat bunicilor pensionari, în număr de peste 80, care au fost întâmpinaţi de organizatori cu o floare şi câte un bilet de tombolă.

Un cuvânt cald din partea organizatorilor le-a adresat viceprimarul Ovidiu Maghiar şi David Morar – reprezentantul Asociaţiei “Timdar”, după ce părintele paroh Dumitru Tomi a oficiat o slujbă religioasă, adresându-le calde urări de bine şi sănătate celor prezenţi.

Sărbătoarea pensionarilor a fost onorată printr-o masă oferită de organizatori de unde n-au lipsit vinul cald, aperitive, ţuică fiartă, bere sau ceai – la alegere, urmată de un spectacol oferit de Ansamblul “Someşana” al Casei de Cultură “Liviu Rebreanu” care i-a încântat cu o suită de dansuri, urmată de cântece populare interpretate de Bianca Fodorca, Bianca Pop şi Liviuţa Istrate.

Spectacolul a fost pigmentat de profesorul pensionar Romulus Berceni, care a recitat o poezie compusă special pentru acest eveniment. De asemenea, reprezentantul asociaţiei Timdar – David Morar – le-a făcut pe videoproiector o scurtă informare despre activitatea pe care o desfăşoară, precum şi noile proiecte de viitor.

Sărbătoriţii au avut parte şi de o tombolă în urma căreia, cei mai norocoşi au câştigat premii constând în cutii de bomboane de ciocolată, şampanie, vin, jocuri de şah sau cărţi.

Un cuvânt de mulţumire şi felicitări se cuvine să adresăm “echipei de şoc” din cadrul Primăriei oraş Năsăud care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca sărbătoriţii să se simtă bine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5