„ONOAREA” şi „DEMNITATEA” unui IZMĂNAR !

Aşadar, dragă nănaşule, fraţilor şi cumnaţilor ! Staţi o ţâră, aşezaţi-vă-ntr-o rână, (adicătelea, pe o parte) şi ascultaţi o minunăţie minunată. Nu „a fost odată ca-n poveşti”, nu „demult-demult s-a întâmplat”, nu, nici pomeneală. A fost chiar real-real. Povestea se întâmpla să fie povestită la Be 1 (Tv) – păi unde aţi auzit dumneavoastră poveşti mai băsmuite decât la acest post prezidenţial ? Şi cine credeţi că era Povestitorul cel mai povestitor de minciuni (evident că nu-şi întrece stăpânii băsesbocişti !) Era, nimeni altul decât sinistrul adunăturii nenaţionale, ăla cu „onoarea nereperată”, onorabilul oneros (nu onctuos !) Adică izmănarul şef ! Nu-i dau numele că mie nu vrea să-mi plătească reclama ce i-aş face-o !

Individul ăsta are tupeul şi chiar mai mult decât atât, neobrăzarea şi ticăloşia să declare că, „indiferent ce cred unii şi alţii (adică, indiferent ce credem noi, ăştia, prostimea), eu (adică EL, viteazul vitejilor) am ONOARE şi DEMNITATE”. Aşa e, naşule, fraţilor şi cumnaţilor: individuil ăsta chiar are OROARE ( faţă de Armată, Poliţie, Jandarmeire) şi DENSITATE în trădări şi minciuni.

Păi, să o luăm metodic: de unde atâta ONOARE la acest individ care îşi trădează prietenii din PSD, îşi trădează propriile convingeri (de stânga, parcă, mi se pare că PSD-ul ar fi un partid de stânga) şi trece cu arme şi bagaje în tabăra băsesciano-bocistă, la PDL (care, s-ar zice că ar fi de dreapta, dar poate mă înşel eu – având în vedere măsurile egalitariste şi lozincile fluturate de marii şi bravii noştri conducători, geniile geniilor (iertaţi-mă, era să scriu adevărul – adică geniile genunilor întunecate), precum „să luăm de la cei care au şi să dăm la cei care au mai puţin”. Dar să îl înţelegem pe acest izmănar – pentru el idolul suprem este CONDUCĂTORUL, farul călăuzitor, un exemplu de urmat, (I)luminatul iluminaţilor. Aşa cum şeful lui suprem, s-a înconjurat de o gaşcă de mafioţi, şi individul izmănar s-a înconjurat de o gaşcă de trădători care, evident, nu urmăresc decât „scopurile nobile” ale îmbogăţirii proprii în dauna interesului naţional, adică pe spinarea proştilor de români care îi suportă şi nu îi scuipă în faţă ! De unde DEMNITATE şi ONOARE la acest individ care se bate cu cărămida în piept că el a fost şi este susţinătorul militarilor, când realitatea îl contrazice flagrant ? Top modelul Camerei Deputaţilor a fost surprinsă în flagrant de furt (80 = 170), iar individul fără ruşine şi cu o neobrăzare vecină cu nesimţirea, adică izmănarul despre care fac vorbire (scriere), după ce VOTEZĂ ÎMPOTRIVA ARMATEI ŞI A MILITARILOR (Legea salarizării uniformizatoare, Legea unei pensii unice de doi bani – legi comunistoide până în cele mai mici amănunte), vine şi declară cu seninătate că el are ONOARE. Votând aceste legi aniconstituţionale a votat pentru desfiinţarea categoriei de MILITAR, aşezând această categorie mai jos decât aceea de măturător de stradă ! Ptiu ! Stuchite-ar mâţele !

Îmi este mie ruşine de ruşinea lui ! Dacă a fost militar, nu-i bai. Pădure fără uscături nu există. Ăsta a fost (şi a rămas) o uscătură din toate punctele de vedere ! I-am zis izmănar, pentru că, atunci când a fost ofiţer activ, nu s-a ocupat decât de număratul izmenelor soldaţilor şi de servit la mesele şefilor în calitate de ospătar. Dar mulţi români se înşală când citesc prin mas media că ar fi „general”. Pupându-i în trei litere pe mai marii PUTERII din ultimii 20 de ani, a fost avansat (cică „onorific” – probabil că de acolo cică, ar avea onoare !) ! „în general” şi nu la gradul de general. Dacă ar fi să ridicăm o statuie OPORTUNISMULUI, pe soclu l-am înălţa pe SUPREMUL, JUCĂTORUL, (de poker), în spatele lui, pupându-l libidinos în cele trei litere, l-am pune pe izmănar ! Acolo îi va fi locul şi în ISTORIE !

Nesimţirea individului nu are margini ! Dă pe afară, fără dubii ! Ăsta chiar ne crede cretini (şi chiar suntem dacă îl credem) ! Auzi că el a zburat la Satu Mare cu avionul şi a folosit tehnica militară „pentru că am drept de control asupra unităţilor militare de pe teritoriul naţional”. Sigur că da, bă-i ăsta ! Ai drept de control, dar nu să-ţi aduci şi partidul după tine ! Te mai lauzi că ai strâns peste 25.000 de mâini ale cadrelor militare ! Eu parcă îmi aduc aminte că la mai multe adunări ale cadrelor militare în rezervă şi retragere ai cam fost huiduit ! Eu zic că dacă vei veni la Bistriţa să te fereşti ca dracul de tămâie să te întâlneşti cu pensionarii militari ! S-ar putea să nu te mai poţi şterge de câte flegme între ochi vei primi ! Asta aşa, „pentru onoarea ta”, da’ nu onoarea de familist (adică al familiei militare). Aşa că, băi trădătorule, fără onoare şi fără demnitate, alătură-te lui Pacepa ! Prin acţiunea ta ai contribuit nu la asigurarea liniştii în ţară, ci la semănarea urii şi discordiei, a dezbinării românilor ! Practic, trădând, alăturându-te găştii mafiote conducătoare, CONTRIBUIND DECISIV LA DESFIINŢAREA ARMATEI ROMÂNE, ATENTEZI, FĂRĂ PUTINŢĂ DE TĂGADĂ, LA SECURITATEA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI !

Să-ţi fie ruşine, bă izmănarule ! Mai devreme sau mai târziu vei plăti scump pentru trădarea ta !

DORIN FILIP

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5