Operatorii economici din HoReCa și cu săli de evenimente, invitați la Prefectură! De azi, se scanează codul QR!

Prefectul Stelian Dolha alături de subprefectul Atilla Decsei și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Directiei Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Aliementelor, s-au întâlnit astăzi, 20 septembrie, cu reprezentanții sectorului HoReCa și reprezentanții sălilor de evenimente.
Principalele aspecte analizate și discutate au fost referitoare la noile măsuri de protecție sanitară și de combatere a răspândirii COVID – 19 pentru desfășurarea activităților în condiții de siguranță sanitară, conform Hotărârii de Guvern nr. 932 pentru prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021 și ultima Hotărâre în care sunt modificate și completate anexele nr.2 și 3 (aceasta poate fi consultată accesând link-ul: https://bn.prefectura.mai.gov.ro/.../Monitorul-Oficial...).
În cadrul întâlnirii, s-a oferit sprijin din partea autorităților pentru reprezentanții sectorului HoReCa și reprezentanții sălilor de evenimente în scopul înțelegerii modului în care trebuie să funcționeze activitățile lor potrivit cadrului legal.
De asemenea, pentru că începând de astăzi organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021(nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, a avut loc și o prezentare a modalității prin care poate fi descărcată aplicația mobilă “Check DCC” și modul în care funcționează pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.
Vă amintim faptul că certificatul digital poate fi obținut de pe portalul https://certificat-covid.gov.ro.
Informații suplimentare despre certificatul digital CoVid-19 puteti regăsi pe pagina Ministerului Sănătății: http://www.ms.ro/certificat-digital-covid-19.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5