Orașul Beclean va avea un Parc de Specializare Inteligentă în valoare de 4 milioane de euro în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027
IMM-urile din județul Bistrița-Năsăud vor avea ocazia să creeze locuri de muncă la Beclean datorită proiectului al cărui contract a fost semnat între ADR Nord-Vest și Primăria Beclean. Primul parc de acest fel din Bistrița-Năsăud, acesta se alătură la rețeaua de parcuri din celelalte județe în care vor fi instalate companii cu scopul de a implementa soluții inovative în domeniile de specializare inteligentă: sănătate, cosmetice și suplimente alimentare, agroalimentar, tehnologii avansate de producție, materiale noi și TIC. Toate aceste parcuri care se vor construi în regiune vor atrage forță de muncă înalt calificată și bine plătită, iar antreprenorii vor furniza produse de calitate la nivel global, iar comunitatea va observa o creștere a standardului de viață prin dezvoltare economică.
Obiectivul acestui apel de proiecte și în esență al autorităților publice care semnează contractele de finanțare pentru înființarea parcurilor de specializare inteligentă este transformarea regiunii de dezvoltare Nord-Vest în cea mai competitivă din țară, iar la nivel european să fie între cele mai dinamice și atractive pentru investitori. Datorită Programului Regional Nord-Vest, locuitorii din regiune vor avea parte de o infrastructură pregătită să accepte zeci și sute de companii care vor oferi zeci de mii de locuri de muncă, iar efectul resimțit de întreaga comunitate va fi un nivel de trai ridicat.
În următorii 4 ani, cel puțin 15 localități din cele 6 județe ale regiunii vor avea un sprijin financiar de peste 30 de milioane de euro pentru a înființa aceste parcuri de specializare inteligentă, dedicate mediului de business cu caracter inovator. În toate aceste locații, tinerii și profesioniștii talentați pot face parte din echipele de antreprenori care vor dezvolta afaceri în rândul comunității care îi așteaptă cu brațele deschise și le va oferi tot sprijinul necesar pentru a fi de succes.
Proiectul “ÎNFIINȚARE PARC SPECIALIZARE INTELIGENTĂ ÎN ORAȘUL BECLEAN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD – Cod SMIS 310414” este finanțat prin Prioritatea 1: O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice și corespunde Obiectivului de politică 1 al Uniunii Europene: O Europă mai competitivă și mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale.
Citiţi şi:
- La Beclean se face parc industrial inteligent cu 200 de milioane de euro
- Parc de specializare inteligentă la Beclean
- A fost semnat contractul de finanțare pentru înființarea și amenajarea Parcului Botanic “Grădina Urbană Transilvania”
- La Viişoara va fi construit un Parc de Specializare Inteligentă, din fonduri europene!
- Programul Regional Nord-Vest pentru perioada 2021-2017, aprobat de Comisia Europeană. Alocare de 1,4 miliarde euro pentru proiectele din regiune
Adaugă comentariu nou