ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
Ministrul afacerilor interne emite următoarea
Ministrul de Interne, Marcel Vela, împreună cu secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au susținut o declarație de presă la sediul MAI.
Ministrul Vela a dat citire Ordonanţei Militare 3/2020.
Ministrul afacerilor interne emite următoarea
ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:
Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.
Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.
(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.
Art. 5. – (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.
Art. 6. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora.
(2) Evidența persoanelor fără adăpost se actualizează și se raportează săptămânal la Centrul județean/al Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 7. – (1) Instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a marca zona destinată accesului cetățenilor/clienților și suprafața de relații cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanțe de siguranță de minimum 1,5 metri.
(2) Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători. Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuși și măști.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 8. – Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.
Art. 9. – (1) Se interzice accesul piloților la bordul navelor, sosite din zonele de risc roșii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecție stabilit de Direcția de sănătate publică Constanța sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roșie/galbenă.
(2) Se interzice accesul navelor maritime și fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roșie/galbenă, în următoarele două zone de staționare în ancoră:
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 10. – Ministerul Apărării Naționale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:
Art. 11. – Pentru verificarea respectării condițiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituțiile de securitate națională vor proiecta sisteme de comunicații și aplicații informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, pentru a comunica în timp real și permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.
Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.
Art. 13. – (1) După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu referire la activități permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins:
„(21) Suspendarea temporară a activității comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:
(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art.14. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 5, art. 7 – 9 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 15. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prevederile art.4 și 5 din Ordonanța militară nr.2/2020 își încetează aplicabilitatea.
(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
Ministrul Afacerilor Interne
Ion Marcel Vela
https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/153738465853169/?t=0
Comentarii
ORDONANȚA MILITARĂ NR. 3 , la articolul 2 prevede restrictionarea circulației persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, care este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00.
Având in vedere că primarul Cretu are 67 de ani, această prevedere crează unele probleme legate de desfasurarea Ședinței CL Bistrița din 27 martie. Chiar dacă această ședință se va desfășura online, prin videoconferință, in sala de ședințe trebuie să fie prezent primarul, alături de preşedintele de şedinţă, secretarul general al municipiului Bistrița și un minim de personal tehnic suport pentru desfășurarea ședinței.
Este adevărat că articolul 3. precizează că persoanele prevăzute la art. 2, pot circula în exteriorul locuinței/ gospodăriei, și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.
Vezi: https://timponline.ro/sedinta-cl-bistrita-se-va-desfasura-online-prin-vi...
Stimati domni POLITRUCI, ideia in sine este extraordinara, dar ganditi-va ca persoanele in varsta nu pleaca de acasa decat exclusiv la doctori si la cumparaturi , care se mai pot misca si ptr care nu are cine face aSTA IN LOCUL LOR .
La medici nu se pot duce toti odata intre orele 11.00 - 13.00 CI SE DUC FUNCTIE DE CUM SUNT PLANIFICATI LA CONTROL DE CATRE DOCTORI ...
Astfel, n-au decat sa-si puna pe figura ( gura si nas ) o masca si sa stea la distantza de ceilalti pe care-i intalneste la doctor si la cumparaturi , dar numai intre aceste ore NU SE POT INCADRA SI ASTA ESTE O PROBLEMA DE EXCEPTIE JUSTIFICATA , pe care trebuie s-o intelegeti Dvs si oamenii de fortza publica .
Adaugă comentariu nou