Organigramă nouă pentru administraţia oraşului

Legislativul local năsăudean a aprobat organigrama, statul de funcţii, numărul de personal funcţii publice, pentru aparatul de specialitate al primarului oraşului, precum şi pentru personalul contractual şi cel aferent serviciilor subordonate Consiliului Local Năsăud pe 2011.

În plus, faţă de anul trecut, ar fi cele 4 posturi aprobate la Serviciul Comunitar Local de Evidenţă a Populaţiei, în urma solicitărilor legislative în acest sens, fiind modificată aria arondată (de la nivelul oraşului la nivelul întregii zone a Văii Someşului). „Deocamdată, spunea primarul Mureşan, aceste 4 noi posturi sunt blocate până la noi dispoziţii, însă sperăm că cel puţin două vor fi scoase la concurs în cursul anului viitor”.

De asemenea, personalul contractual al administraţiei publice locale a crescut cu două noi posturi: un paznic şi un muncitor la drumuri. În 2011, personalul contractual a Primăriei Năsăud totalizează 141 de oameni şi 50 de funcţionari publici, la care se mai adaugă primarul şi viceprimarul, cu funcţii de demnitar.

Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon”, aflat în subordinea Primăriei şi Consiliului Local, are aprobate pentru anul în curs, 278 de posturi.

Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” are alocate 4 posturi. La Serviciul de asistenţă socială sunt 6 posturi (a scăzut cu un post) ca şi la Compartimentul TI (tehnic-investiţii). Mai sunt încadraţi 28 de asistenţi personali şi 52 de persoane cu handicap primesc indemnizaţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5