Organizaţia anticomunistă “Gărzile Libertăţii” din Delureni

Dacă pe valea Someșului între anii 1946-1949 activa mișcarea de rezistență anticomunistă Liga Națională Creștină cu liderii ei: locotenentul Leonida Bodiu din Poiana Ilvei,primarul Toader Dumitru din Rebra și Burdeț Ioan din Rebrișoara,iar la poalele munților Țibleș începând cu comuna Romuli până pe valea Bichigiului din anul 1952 activa moroșanul Gheorghe Pașca iată că și în partea opusă a judeţului Bistriţa-Năsăud de azi, “pe câmpie” cum obişnuiesc să denumească locuitorii ţinutului nostru partea sudică a judeţului, în satul Delureni, din comuna Urmeniş, aparţinătoare atunci judeţului Mureş, se constituia organizaţia anticomunistă numită “Gărzile Libertăţii”.

          Am avut prilejul în aceste zile din acest sfârșit de an să fiu contactat de domnul Cătinean Constantin,fiul doamnei Cătinean Maria care a activat în această mișcare de rezistență anticomunistă din Delureni.Întâlnirea noastră a avut ca rezultat reconstituirea în câteva cuvinte a luptei și jertfei a 18 luptători anticomuniști din Delureni care au sperat pentru adevăr și libertate împotriva bocancului bolșevic care le-a răpit principalele drepturi (în special dreptul la proprietate și cel la liberă exprimare).Din convorbirea cu domnul Cătinean Constantin am aflat că gruparea anticomunistă “Gărzile Libertăţii” din Delureni a fost înființată în luna noiembrie a anului 1948 de un gospodar din Delureni,Alexandru Stupinean.Aceasta a reușit în scurt timp să adune lângă el 18 oameni, cărora le luase jurământul: : “Jur că voi lupta cu credinţă pentru Gărzile Libertăţii, contra regimului, guvernului şi contra comunismului.  Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

          Din fișa penală a lui Alexandru Stupinean rezultă că obiectivele acestei organizații anticomuniste  au fost acelea de a se preocupa pentru a recruta noi membri din rândul unor oameni demni de încredere, din sat, de a lua legătura cu partizanii (fugarii din munţi) care acţionau în zonă pentru a-i sprijini cu alimente şi bani, şi a primi la rândul lor de la ei arme, de a arunca în aer magazia în care se adunau cotele de cereale de la ţăranii din zonă şi de a sparge caseria comunală şi a cooperativei pentru a face rost de bani în plus faţă de cotizaţiile pe care le vor aduna de la adepţi şi simpatizanţi în viitor, sabotând în acest fel regimul comunist şi    pregătindu-se pentru luptă alături de americani în momentul în care  urma să  înceapă războiul dintre aceştia şi sovietici.Au mai făcut parte din această organizație:Moldovan Alexandru de-a lui Mitrea,Pintican Alexa și fratele său Vanu,Rusu Nelu,Stupinean Ioan,Negrușa Obreja,Rus Ioan,Rus Dănilă,Deac Ioan,Deac Augustin,Gliga Mihai,Bălaș Iosif și Livia,Stupinean Dănilă,Precub Simion,Oltean Ioan,Albuț Maria.De asemenea din această organizație a făcut parte și Cătinean Alexa care venit într-o permisie acasă s-a alăturat conducătorului mișcării Alexandru Stupinean.Au urmat şedinţele ţinute sub conducerea lui Stupinean în iarna şi primăvara anului 1949 în casa acestuia,a lui Ioan Deac şi a lui Mihai Gliga.Conducătorul organizaţiei îi anunța că războiul eliberator va izbucni în curând, aşa că trebuie să fie gata de a intra în acţiune în orice moment. În loc de izbucnirea războiului nu după mult timp, în noaptea de 19 iunie 1949, au urmat primele arestări. Au fost arestaţi Mihai Gliga şi Ioan Stupinean .

          Apoi, timp de trei săptămâni, cu toate eforturile Securităţii,Miliţiei şi ale jandarmilor, nu au putut fi arestaţi şi ceilalţi membri ai organizaţiei pentru că unii dintre ei s-au ascuns, iar alţii, între care şi capul organizaţiei, Stupinean Alexandru,au fugit în pădurile din zonă.Aici erau alimentați cu mâncare de soția lui Cătinean Alexa,Maria,mama domnului Cătinean Constantin împreună cu care am reconstituit evenimentele. Securitatea s-a folosit de un truc pentru a reuși prinderea fugarilor:s-a anunţat în sat şi prin oameni de legătură s-a transmis fugarilor în pădure că nici unul dintre cei căutaţi nu trebuie să se teamă de nimic, pentru că şeful de post a rezolvat cu superiorii săi ca toţi cei care se vor preda şi vor preda şi armele să nu păţească nimic.

          Aşa s-au predat şi au fost arestaţi în ziua de 10 iulie 1949, între alţii, Iosif Balas, Augustin Deac, Alexandru Moldovan, Obreja Negruşa şi Ioan Rusu şi până în 29 septembrie 1949, când a început la Tribunalul Militar din Cluj, Secţia I-a procesul intentat membrilor organizaţiei, au putut fi prinşi şi anchetaţi 17 oameni.

          Nu fuseseră prinşi până la acea dată însă Alexandru Stupinean, şeful grupului din Delureni, şi consătenii  săi, Alexa şi Avram Pintican, care au fost judecaţi şi condamnaţi în lipsă.

Din sentința comună de condamnare care mi-a fost pusă la dispoziție de domnul Cătinean Constantin rezultă:”În stadiul trecerii spre socialism a R.P.R., reacţiunea internă care şi-a pierdut poziţiile politice şi majoritatea şi pe cele economice, întrebuinţează de această dată toate  mijloacele pentru a împiedeca ducerea la bun sfârşit a marilor realizări ale clasei muncitoare.

          Astfel fostele clase dominante, pentru câştigarea raiului pierdut, nevoind a renunţa la viaţa de huzur din trecut, caută cu orice preţ de a pune mâna din nou pe conducerea ţării şi a reinstaura vechiul regim burghezo-moşieresc de exploatare.

          Inculpaţii din acest proces, care sunt unelte ale burgheziei interne, slugi ale imperialiştilor anglo-americani, după cum se va arăta mai jos au trecut la acţiuni subversive pentru răsturnarea prin mijloace violente a regimului de democraţie populară, instaurat cu mari jertfe de clasa noastră muncitoare. Activitatea lor ostilă a fost frânată la timp de către organele noastre de securitate…”.

Au fost condamnați cei 17 luptători anticomuniști cu ani grei de temniță de la un an până la opt ani. Pedeapsa cea mai mare,15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea averii sub acuzaţia de crimă de uneltire contra ordinii sociale şi 5 ani închisoare pentru deţinere ilegală de armă a fost dată în proces în lipsă lui Alexandru Stupinean, şeful organizaţiei din Delureni, pe care oamenii regimului nu putuseră să-l prindă.Din fișa lui penală rezultă că avea să fie arestat abia peste 4 ani, la 1 septembrie 1953.Trăise un timp prin păduri, iar apoi fusese găzduit şi ascuns de rude şi prieteni din zonă. După arestare, prin decizia 918/1953 a Tribunalului Militar al Marii U.M. 7, a suferit o nouă condamnare la muncă silnică pe viaţă, comutată apoi în 25 de ani muncă  silnică, din  care  a  apucat  să execute 10 ani şi 10 luni, până când a fost graţiat în baza Decretului 310/1964 şi eliberat la 27 iunie 1964.Din mărturia nepotului său Mihai,domiciliat în orașul Alba Iulia,după eliberarea din temniță se va retrage la Țagu,unde sub supravegherea Securității și  a Miliției a muncit la C.A.P-ul din localitate.În urma bătăilor din temnițele de la Aiud și Gherla  după eliberare a refuzat să mai vorbească despre lupta și curajul său motivând că nu dorește ca urmașii săi să sufere din cauza trecutului său anticomunist.

Cătinean Alexa a fost condamnat la trei ani de temniță la Canal, în colonia Poarta Albă.Nu se va mai întoarce niciodată acasă fiind ucis de regimul inuman din acest iad al terorii comuniste.Soția sa Maria Cătinean va fi condamnată la trei ani de temniță pe care îi va petrece în închisoarea din Mislea.Domnul Cătinean Constantin își amintește ce povestea mama sa Maria despre perioada petrecută aici:’’ Celulele erau prevăzute cu o sobă care ardea numai o jumătate de oră pe zi.În acest timp  prăjeam  mămăliga mucegăită pe care o primeam la masa de seară încercând să îi schimbăm gustul, activitate care se pedepsea cu carcera. Reuşeam să facem croitorie din firele de la pătură ,ne croşetam ciorapi. Se croia cu bucăţele de sticlă, tot cu sticla ne tăiam părul şi unghiile.Odată cu lăsarea serii celulele temniței  erau invadate de şobolani care se obişnuiseră cu noi,cu deţinutele. Ştiind că aici nimeni nu le face rău se plimbau în voie peste trupurile noastre îngheţate iar dimineaţa  îi găseam încălzindu-se la respiraţia noastră, chiar în faţa gurii.Ne spălam odată pe săptămânâ, sâmbăta, când aveam la dispoziţie zece minute pentru duş şi pentru spălarea hainelor. Timpul fiind insuficient puneam hainele sub tălpi şi în timp ce ne spălam pe cap mişcam picioarele continuu. Apoi plecam spre celule cu hainele ude pe noi.Pentru noi seara avea loc cel mai aşteptat moment al zilei: rugăciunea. Aceasta era rostită de şefa de cameră. Se spuneau de obicei Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului’’.

          După revoluția din anul 1989 a refuzat să i se facă  o indemnizație de deținut politic ascunzându-și cartea de identitate sub o icoană din casa din Delureni.Cu greu a fost convinsă de fiul ei Constantin să accepte o minimă recompensă pentru calvarul petrecut la Mislea.A închis ochii cu demnitate în anul 2006 ,în amintirea vremurilor în care a pătimit pentru libertate.

          În aceste zile domnul Cătinean Constantin mi-a cerut ajutorul pentru a intra în posesia dosarului mamei sale de la C.N.S.A.S. A completat cererea care a luat drumul capitalei.Și nepotul lui Alexandru Stupinean dorește să afle adevărul despre suferința unchiului său.Într-un an,doi dosarele de la C.N.S.A.S ale luptătorilor anticomuniști din Delureni vor ajunge la urmașii lor. Se va rescrie și istoria adevărată a mișcării de rezistență anticomunistă “Gărzile Libertăţii” din acest sat de pe câmpie cu oameni demni și bravi.Până atunci domnul Constantin Cătinean mi-a mărturisit că intenționează să ridice în Delureni alături de urmașii celorlalți luptători anticomuniști  o troiță care să poarte numele părinților lor care au avut curajul să spere pentru adevăr și libertate în anii negri ai bolșevismului.Fericiți cei prigoniți pentru dreptate că a lor este împărăția cerurilor !