Organizația județeană a Partidului Național Liberal este în ultimul timp ținta unor capcane electorale. Cei trei consilieri județeni vor fi excluși din rândul PNL

Comunicat de presă

Organizația județeană a Partidului Național Liberal este în ultimul timp ținta unor capcane electorale. 

 

Deși la nivel național cât și la nivel județean hotărârea PNL este "Fără alianțe cu binomul PSD-AUR", în Bistrița-Năsăud,  atât la nivel municipal cât și la nivel județean, s-a încercat aducerea în derizoriu a hotărării luate statutar la nivel național.

La nivelul consiliului local Bistrița, "capcana" social-democrată a dat greș, liberalii neacceptând "mâna întinsă" de PSD pentru un post de viceprimar. Mai mult, în cadrul Biroului Politic Județean s-a luat hotărârea respingerii oricăror forme de alianță cu PSD și AUR.

În Ședința Extraordinară a Consiliului Județean, desfășurată după două zile de la hotărărea BPJ BN, Gheorghe Scuturici, ales consilier județean pe lista PNL, l-a propus pentru funcția de vicepreședinte, încălcând dispozițiile BPJ, pe Cristian Cârlig. Un alt consilier ales pe listele PNL, Marin Rus, a votat pentru, toți ceilalți consilieri județeni PNL părăsind sala.

Decizia PNL-BN va fi fermă, cei trei consilieri județeni amintiți urmând să fie excluși din rândul PNL!

Putem spune fără putință de tăgadă că PSD SI-A ALES DOI VICEPREȘEDINȚI DE CONSILIU JUDEȚEAN!

 

 

                      PREȘEDINTE,                                     VICEPREȘEDINTE BPN PNL,

                         Ioan Turc                                                    Robert Sighiartău

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5