Ovidiu Creţu, alături de viceprimarii Niculae şi Muthi: Sunt convins că vom colabora bine

Primarul Ovidiu Creţu i-a avut alături, în prima conferinţă de presă din acest mandat, pe viceprimarii Cristian Marius Niculae şi Adrian Gelu Muthi, cei cu care va face echipă în perioada 2016-2020.
Potrivit acestuia, Cristian Niculae va avea în atribuţii coordonarea Direcţiei de Servicii Publice, Direcţia Municipală de Servicii Sociale şi Direcţia Municipală de Sănătate, în timp ce viceprimarul Gelu Muthi va coordona Direcţia Patrimoniu, Direcţia de Administrare a Pieţelor şi SC Bussiness Parc Bistriţa Sud.
„În Consiliul Local, PSD are o majoritate simplă, dar înţelegerile au fost făcute cu ALDE să aducem în poziţie de viceprimar un reprezentant ALDE, domnul Adrian gelu Muthi. Trebuie să spun că am colaborat cu el o perioadă de patru ani în condiţii foarte bune. Am colaborat cu el în calitate de consilier, în calitate de preşedinte al Comisiei de Urbanism şi în calitate de preşedinte al Organizaţiei Municipale ALDE Bistriţa. Domnul viceprimar Cristian Niculae nu a fost implicat în zona administrativă, el a fost comisarul şef al Gărzii de Mediu. În această calitate, am avut colaborări foarte bune şi am reuşit să rezolvăm lucruri pe bază de prevenţie şi de înţelegere, fără să trebuiască să aplice sancţiuni.
Sunt convins că în această formulă vom putea lucra bine, în folosul cetăţenilor, vom putea să derulăm programele la care ne-am angajat şi să facem lucruri bune pentru oraşul nostru. Având în vedere că avem şi o majoritate confortabilă în Consiliu, lucrurile vor merge mai repede”, a declarat Ovidiu Crţeu, în cadrul întâlnirii cu presa.

Comentarii

30/06/16 15:23
Vizitator

"Lupul paru-si schimba, dar naravul ba !"Cretu are o mentalitate de vataf si trateaza orasul Bistrita ca pe propria mosie. Iata ce sustinea edilul Bistritei intr-un interviu din presa locala aparut in vara anului 2013: “Viceprimarul este ajutorul primarului. Dacă cineva crede că viceprimarul este reprezentantul Consiliului în aparat şi cel care îl controlează sau îl monitorizează pe primar, se înşeală. Viceprimarul, ori e ajutorul primarului, ori nu e nimic.”, dupa care adauga: “Cine ţine minte, cine îşi aminteşte de viceprimarii din acea vreme? Totul se descarcă pe primar şi eu îmi asum lucrul acesta. Dacă se descarcă lucrurile pe mine, pot să las eu frâiele din mână? Nici nu intră în discuţie aşa ceva.”
Prin urmare, daca viceprimarii sunt considerati ca niste slugi ale primarului, ce sa mai vorbim de consilieri sau de simplii cetateni. De altfel se vede bine rezultatul modului despotic de administrare a orasului. Pe cine a consultat primarul cand a mutat statuile dupa mintea lui cea proasta incat s-a ales praful de istoria orasului (vezi monumentul Sula langa Prefectura in locul statuii lui Petru Rares, sau bustul lui Cuza mutat de la IJP in Piata Unirii care isi trage numele de la Marea Unire din 1918 si nu are nici o treaba cu Cuza ). Sau pe cine a intrebat cand a mutilat copacii de strazi pana s-au uscat cu totul?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5