Până la 30 septembrie fermierii sunt așteptați la APIA să semneze cererile de plată
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei 2024, în vederea semnării acestora (excepție fac fermierii care s-au prezentat la APIA în perioada legală de depunere si au depus cererile de plată fizic, precum și fermierii care folosesc semnătura electronică și care au semnat electronic cererea la depunere).
Cererile, incluzând angajamentele generale și cele specifice intervențiilor/ măsurilor solicitate la plată, este obligatoriu să fie însușite prin semnătură de către solicitanți.
Cererile de plată tipărite la Centrele județene/locale APIA, inclusiv angajamentele și declarațiile la cerere, împreună cu Declaraţia privind completarea și asumarea, precum și închiderea cererii de plată 2024 transmisă prin mijloace electronice (e-mail, IPA-Online) (Anexa nr. 3 la Instrucțiuni de completare a formularului de cerere de plată 2024 aprobată prin Ordinul MADR nr. 127/2024), vor fi semnate de către solicitanți, nu mai târziu de data de 30 septembrie 2024.
Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2024, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise și documentația depusă!
APIA asigură toți fermierii de sprijin, implicare și atașament!
SERVICIUL RELAȚII CU PUBLICUL ȘI COMUNICARE
Citiţi şi:
- 4 aprilie 2024 – Startul Campaniei de primire a cererilor de plată
- Primăria Romuli: Fermierii sunt așteptați până pe 7 iunie 2024 să depună Cererea de plată!
- APIA BN: Cererile de plată pot fi depuse până în 12 iunie 2024 inclusiv!
- Iuliana Deneș (director executiv APIA BN): Termenul limită pentru depunerea cererii de plată aferente anului 2024 este 7 iunie!
- APIA a dat startul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2022
Adaugă comentariu nou