Părintele Mitropolit Andrei, în mijlocul credincioșilor de la Biserica „Sfânta Ana” Bistrița, la Paraclisul Maicii Domnului

Înaltpreasfințiul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit Paraclisul Maicii Domnului la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), acolo unde slujesc părinții Tudor Bechiș și Grigore Conea. Alături de credincioși au fost președintele Consiliului Județean-Emil Radu Moldovan, prefectul Teofil Cioarbă și ec. Gabriel Lazany - primarul ales al municipiului Bistrița/managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
"Paraclisul Maicii Domnului are o profunzime teologică imensă, fiind o manifestare a credinței în puterea Născătoarei de Dumnezeu de a ne ajuta și de a ne călăuzi spre mântuire. Postul Adormirii Maicii Domnului ne reînnoiește credința și ne apropie de Dumnezeu prin exemplul de smerenie și iubire al Maicii Domnului.”, le-a spus celor prezenți Părintele Mitropolit Andrei.
"Să ne aducem aminte că Paraclisul Maicii Domnului este o adevărată comoară spirituală care ne întărește sufletele și ne luminează calea. Să continuăm să ne rugăm cu stăruință și încredere, cerând mijlocirea Preasfintei Născătoare pentru pace, sănătate și mântuire.", a scris presedintele Radu Moldovan.

Comentarii

09/08/24 14:44
un cetatean

Unde este smerenia politicienilor? Dupa cum se aseaza in locurile dintai si in Biserica, se vede limpede pentru oricine ce vremuri triste traim. Oare nu ar trebui ca Maria Sa poporul cel simplu si sfios sa fie intaiul in Biserica?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5