Parlamentarii PNL vor să schimbe ziua naţională. Vezi ce dată propun
Deputaţii liberali vor ca 10 mai să fie declarată ziua naţională, iar pe 1 decembrie să fie ziua reîntregirii neamului. Parlamentarii PNL au depus deja un proiect de lege pentru realizarea acestor modificări.
,,M-am alăturat şi eu iniţiativei colegului şi prietenului meu George Ştirbu (n.r. –deputat PNL), aceea prin care am propus schimbarea datei zilei naţionale a României pe 10 mai. Refacem o realitate istorică. Până în 1947, ziua naţională a României a fost pe 10 mai. Pe lângă încărcătura istorică, mai avem una meteorologică. De ce? Pentru că, una e să îţi sărbătoreşti ziua naţională în luna Floriilor şi alta în decembrie, şi dacă vreţi va trebui odată să resuscităm sentimentul acesta patriotic şi nu putem altfel. Să ne bucurăm şi noi cu steguleţe, cu baloane şi tricouri inscripţionate, la fel cum o fac francezii, cum o fac americanii, dar asta o putem face mult mai bine într-o zi de vară sau de primăvară. Bineînţeles că nu ne dezicem de ziua de 1 Decembrie, ea trebuie să rămână în continuare ziua unităţii naţionale”, susţine deputatul PNL Stelian Dolha.
Venită iniţial din partea unor români ca propunere de revizuire a Constituţiei pe site-ul Forumului Constituţional, România ar putea ajunge să aibă nu una, ci două zile naţionale începând cu 2014, acest lucru fiind susţinut şi de mai mulţi deputaţi liberali.
Conduşi sau nu de curentul monarhist, parlamentarii PNL vor ca statul român să-şi schimbe cu totul ziua naţională sau să o celebreze de două ori, ambele zile fiind proclamate nelucrătoare.
Citiţi şi:
- 1 decembrie 2021 pentru avramiști- La mulți ani, România!
- Deputatul Robert Sighiartău: Valorile libertății și cele naționale proclamate la 1 Decembrie 1918 trebuie apărate și consolidate!
- ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI LA MITITEI
- De 1 decembrie, demnitarii vor primi cadouri de 1, 3 milioane de euro
- Deputatul Iurişniţi: Pe 6 decembrie, alegem o Românie fără hoție și resuscităm DNA!
Comentarii
O masura si o propunere excelenta !
Adaugă comentariu nou