Parva cea fără noroc
Consiliul Local Parva, prin hotărâri, a obţinut sume mari din fonduri europene, dar lucrările s-au făcut chiar dezastruos de rău, printr-un cuvânt, nu s-a urmărit nici în cea mai mică măsură să se facă lucrări de calitate ci doar să se încaseze bani (doar vin alegerile şi trebuie bani), după câştigarea licitaţiilor cu Consiliul Local şi cu cetăţeni nu a vrut nimeni să colaboreze şi:
- sub asfalt nu s-a pus piatră spartă şi pietrişul care era prin în proiect;
- nu s-au făcut ziduri de sprijin şi s-au surpat acostamentele cu asfalt şi barele de protecţie (vezi pozele);
- la zidurile de sprijin care s-au mai făcut nu s-au turnat fundaţiile prevăzute în proiect şi deja sunt crăpate, doar unde nu se vede la ce să pui toate, doar iei bani;
- este foarte bine că s-a făcut canalizare doar pentru 2 familii pe o distanţă de 900 metri, dar au rămas zeci de familii din centru, fără canalizare;
- canalizarea s-a făcut numai pentru cetăţenii de pe o parte a uliţei satului şi la mulţi şi la şcoală nu s-au făcut sisteme de racordare şi coloana este şi la 6 metri adâncime, imposibil de racordat;
- s-a făcut în toamnă faimoasa bază sportivă cu sume de vreo două ori mai mari decât ar fi meritat, dar nu au trecut 6 luni şi treptele şi betoanele s-au spart – izolaţiile au căzut, gresiile au sărit (vezi pozele);
- tot Parvei cea fără noroc i s-a mai întâmplat ca din proprietatea de păduri de pe teritoriul Cosnei, jud. Suceava, s-a vândut imensa cantitate de treizeci şi două de mii de mc de lemn şi Consiliul Local nu a dat nicio hotărâre, conform legii, şi nici măcar nu le are în inventar şi nici populaţiei din Parva nu i s-a spus nimic;
- sume imense s-au luat de la APIA, dar nici acelea nu au ajuns la adevăraţii proprietari utilizatori.
Pentru orice alte informaţii şi pentru a dovedi cele de mai sus, pot fi contactat la telefon nr. 0763.149458.
Susţin şi semnez,
Ordace Simion, Parva, nr. 191, BN
Citiţi şi:
- Vila de lux a animalelor şi cele 3 minuni la Parva
- Pădurea arde, deputaţii se pupă
- Tribunalul a respins cererile de arestare preventivă a poliţiştilor acuzaţi de fapte de corupţie
- Sub curcubeul amintirilor, la întâlnirea foștilor dăscăluți de Parva!
- Covor asfaltic „aşternut” pe DJ 172 B. Preşedintele Moldovan: Investiţia integrează realizările importante de la Rebra şi Parva
Adaugă comentariu nou