Pași administrativi pentru preluarea drumului de acces de la Cibela
Consiliul Local Bistrița a aprobat, în ședință ordinară, solicitarea de trecere a imobilului-teren în suprafață de 5.424 mp, situat în intravilanul municipiului Bistrița, zona Calea Moldovei, identificat în CF nr.58497 Bistrița, având categoria de folosință ”drum”, din domeniul privat al Statului Român si administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al Municipiului Bistrița.
Conform Codului Administrativ, cererea de trecere, aprobată prin hotărâre a consiliului local al municipiului, va fi transmisă Agenției Domeniului Statului, care va efectua demersurile prevăzute de lege în vederea promovării proiectului de hotărâre a Guvernului României privind aprobarea transferului de proprietate asupra imobilului. Imobilul va fi preluat în domeniul privat al Municipiului Bistrița cu menținerea destinației și a categoriei de folosință în scopul derulării lucrărilor de amenajare conform destinației, modernizarea infrastructurii rutiere și susținerea dezvoltării urbane și a afacerilor prin realizarea de investiții care să contribuie la dezvoltarea economică locală.
Societatea POLIMED COM S.R.L. a făcut demersuri, încă din 2023, pentru trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea Municipiului Bistrița a drumului de acces în incinta imobilului din Calea Moldovei nr.17, zona Centrului Comercial Cibela și a mai multor spații comerciale și de prestări servicii. Au fost făcute solicitări repetate către Agenția Domeniului Statului pentru a se reglementa situația juridică a imobilului în suprafață de 5.424 mp. Acest drum figura în proprietatea societății FRULEG S.A., în baza unei hotărâri judecătorești, fiind bun rămas nevalorificat din averea debitoarei, societatea fiind ulterior radiată din Registrul Comerțului.
Drumul asigură accesul din calea publică (strada Calea Moldovei - DN 17) la mai multe imobile cu destinația de spații comerciale și prestări servicii, inclusiv Centrul comercial Cibela, și se află în stare avansată de degradare, fapt ce duce la îngreunarea circulației autovehiculelor și pietonilor în incintă, precum și la perturbarea activității societăților comerciale din zonă, necesitând intervenții majore. Agenţia Domeniilor Statului a comunicat acordul cu privire la trecerea imobilului în proprietatea Municipiului Bistrița, precizând că valoarea de inventar a suprafeței de 5.424 mp este de 434,30 lei. De asemenea, a transmis documentele conform cărora au fost rectificate înscrisurile din cartea funciară cu privire la imobilul menționat, în sensul înscrierii ca proprietar a Statului Român, domeniul privat și în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Citiţi şi:
- Parcare etajată la Finanţe! A cui este calea de acces de la Cibela?
- Consiliul Local Bistrița cere un teren de la Consiliul Județean pentru a amenaja o piață en-gross! Acolo se vor muta și comercianții din Calea Moldovei!
- Centru de zi pentru persoane vârstnice, amenajare Pasaj Pietonal, cumpărare a Unui imobil pe strada Alexandru Odobescu, pe agenda consilierilor bistriţeni
- Fostul Liceu de Muzică devine centru social educativ, prin grija Mitropoliei Clujului
- Reabilitarea Liceului Tehnologic de Servicii, repartizarea de locuinţe ANL, parcările cu plată, subiecte ale şedinţei de joi ale consilierilor bistriţeni
























Adaugă comentariu nou