Păstrează şi foloseşte arma legal!

Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud derulează o campanie de informare și responsabilizare a cetățenilor deținători de arme, sub sloganul „Fii responsabil! Păstrează și folosește arma legal!”.

Campania a fost inițiată de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, și va fi derulată până la sfârșitul anului 2013.

Astfel, deeţinătorilor de arme le vor fi reamintite o serie de reguli în vigoare, precum condiţiile de păstrare a armelor la domiciliu, astfel încât persoanele neautorizate să nu aibă acces la acestea, înlăturându-se pericolul de vătămare corporală accidentală. „Nu lăsaţi armele nesupravegheate în autovehicule, în mijloace de transport în comun sau în camera de hotel! Evitaţi pericolul pierderii sau furtului acestora. Folosiţi arma numai în poligoane autorizate sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate”, recomandă poliţiştii bistriţeni.

De asemenea, poliţiştii readuc în atenţie faptul că este interzis portul armelor neletale, destinate autoapărării, în locuri aglomerate, stadioane, săli de spectacol şi adunări publice, precum şi în alte locuri în care folosirea acestor arme nu este permisă de lege; dacă deţinătorul se află sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora, ori în stare avansată de oboseală sau suferă de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol în condiţiile în care poartă arma asupra sa; neînsoţite de documentul care atestă dreptul de port şi folosire.

“Conform prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri. În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului de 5 ani la Biroul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, cu armele înscrise în permis şi cu documentele prevăzute de lege!“, se arată în comunicatul IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5