Bărbat din Tureac, cercetat penal. Nu a depus armele de vânătoare, după ce i-a expirat permisul!

Nedepunerea unei arme deținute în baza permisului, în termen de 10 zile de la expirarea valabilității acestuia, constituie infracțiune.

"La data de17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În fapt, un bărbat de 48 de ani, din Tureac, nu a respectat obligațiile ce revin deținătorilor de arme și nu a depus cele două arme letale de vânătoare, deținute în baza permisului de armă, în termen de 10 zile de la expirarea valabilității permisului de armă", se arată în comunicatul IPJ BN.

Permisul de armă emis a fost valabil până la în luna octombrie 2018. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 

               

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5