Protopopul Alexandru Vidican: De 2000 de ani, Biserica plânge cu cei ce plâng
Pe străzi da, la biserică ba ! Puţini tineri la rugăciunea pentru sufletele de la Colectiv
Vin, 11/06/2015 - 18:58
Protopopiatul Ortodox Român Bistrița și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița au organizat, în această seară, o rugăciune de pomenire a celor morți în chinuri groaznice la București, dar și pentru sănătatea celor aflaţi pe patul de spital, în suferinţă. Rugăciunea săvârşită la monumentul din curtea Bisericii ” Coroana” de către părintele protopop Alexandru Vidican, împreună cu un sobor de 20 de preoţi, a fost rostită nu doar pentru victimele de la Colectiv, ci şi pentru cei din incendiul de la Braşov şi din Piaţa Romană.
Deşi îndemnul părintelui protopop era acela de a veni cu flori și lumânări la rugăciune cât mai mulţi tineri, au fost prezenţi mai mulţi bistriţeni de vârsta a doua. Oare de ce tinerii nu sunt prezenţi în număr mare la rugăciunile bisericii, iar pe stradă mărşăluiesc, de multe ori neştiind pentru ce? Nici politicienii sau şefii de instituţii nu şi-au făcut apariţia la rugăciune.
***
Protopopul pr. Alexandru Vidican: De 2000 de ani, Biserica plânge cu cei ce plâng
"Toată acestă prezenţă este la rugăciunea pentru cei care suferă în chinuri groaznice, dar şi pentru cei care au scăpat de aceste chinuri şi s-au mutat la Dumnezeu, rămânând ca bieţii părinţi să bată de acum drumul dorului spre copiii plecaţi mult prea devreme.
Vă mulţumim dvs. că aţi fost solidari cu noi şi credem că Biserica, de 2000 de ani, acest lucru îl face: plânge cu cei ce plâng, se bucură cu cei care se bucură. Îi ia din braţe, din leagăn, şi îi face candidaţi la nemurire prin Taina Botezului. Şi tot Biserica, prin slujitorii ei, le binecuvântează dragostea, pecetluind-o în Taina Cununiei, ca apoi nădejdea în Dumnezeu să meargă prin marea cea mare a acestei vieţi.
Şi tot Biserica, prin slujitorii săi, plânge la căpătâiul celor ce pleacă întotdeauna prea devreme. Aşa cum spunea şi Nicolae Iorga, „moartea este un musafir nepoftit, care vine întotdeauna prea devreme".
Dacă erau mai mulţi tineri, îi îndemnam să se bucure de viaţă. Bucuraţi-vă, spunea Mântuitorul, bucuraţi-vă! Omul a fost creat pentru viaţă. (...)
Le-aş spune tinerilor să iubească Lumina, Frumosul şi Adevărul înveşmântat în rugăciune. Pe Coloana Infinitului să înălţăm rugăciuni către Dumnezeu. Le-aş spune, iubiţi-vă mult, bucuraţi-vă de mireasma florilor de tei a lui Eminescu, de mireasma florilor de cireş a lui Minulescu, de ploaia lui Bacovia, de toate bucuraţi-vă, căcă viaţa este scurtă şi trebuie să o trăim... FRUMOS.
Voi sunteţi lumina lumii, voii sunteţi sarea pământului, voi sunteţi nădejdea părinţilor şi viitorul, dacă nu prezentul, României noastre.
Dragi tineri, să nu uităm că Biserica, şi a spus-o marele Eminescu, este mama poporului român. Să nu o blamăm, să venim. Sub cupolele bisericilor noastre, în cursul istoriei, s-au plâns toţi eroii. Să ne rugăm pentru aceşti tineri frumoşi, pentru copiii noştri, pentru tinerii care vor să trăiască. Să ne rugăm pentru cei care au plecat. Biserica, în toate slujbele, îi pomeneşte pe cei plecaţi.
Să ne iubim unii pe alţii pentru că suntem creştini. De aceea, ne-am adunat aici. Dumnezeu să-i odihnească în pace, Dumnezeu să primească rugăciunile noastre", le-a spus credincioşilor părintele Vidican.
Citiţi şi:
- Rugăciune pentru tinerii de la Colectiv. Protopopul Alexandru Vidican: Vă așteptăm cu flori și lumânări!
- Părintele Vasile Beni: Sfinţii români au contribuit la întărirea unității de credință și de neam
- Pr. Vasile Beni: Sfinţii români au contribuit la întărirea unității de credință și de neam
- Moment de rugăciune şi adoraţie euharistică la Biserica Greco-Catolică din Rodna
- Pr.drd.Emanuel Vidican: Vedem zilnic victime ale drogurilor, care le dau senzaţia că sunt în al 9-lea cer, că sunt fericiţi, uitând ca adevărata fericire ne-o dă Hristos contemporan cu fiecare generaţie

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea înaltă și...
Comentarii
Cristian cel Mare -
Mar, 22:57
Un reportaj genial care demonstreaza inca odata ca boul si incultul nu poate procesa informatia de...
Maxim Morariu -
Mar, 22:19
Va multumesc din suflet pentru cuvintele si gandurile frumoase, care ma onoreaza, domnule Victor...
Liuța Muresan -
Mar, 14:08
Multi ani fericiti cu sanatate si viata lunga sa ii dea bunul Dumnezeu stimatei doamne profesoare...
Rodica Fercana -
Mar, 09:02
Am cunoscut, de mulți ani, pe Domnia Sa ca OM în toate sensurile bune ale acestui cuvânt. Noi,...
Iuliu -
Lun, 16:54
Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal din 21 iunie, 2026 a fost determinat de...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune și felicitările se îndreaptă către domnul ing. Ștefan Cârcu, primarul comunei Rebrișoara.
La popas naiversar, adresăm alese felicitări doamnei ALEXANDRINA-CRINA BORŞ, secretar general al judeţului Bistrița-Năsăud.
Cu ocazia frumoasei aniversări, îi transmitem doamnei profesor Eniko Cupșa, director al Centrului Școlar de Educație Incluzivă "Lacrima" Unirea,...























Comentarii
Vad ca dl profesor de religie Florin Bojor in loc sa vina la rugaciune cu tinerii merge la proteste, are pareri politice, ceea ce e interzis celor ce slujesc biserica. Nu mai inteleg nimic, ce e slujotor al Domnului sau vrea sa fie politician ? Pacar de asemenea oameni care nu au caracter. Ce nu le-ati spus d-le profesor tinerilor sa nu mai foloseasca pe banere cuvantul satanist ? Alo, d-le inspector de religie, luati atitudine in cazul unor asemenea dascali !
RASPUNS – Tot pământul e a lui Dumnezeu și credința fiecăruia e liberă. Trebuie să învățăm că și tinerii au conștiința lor și trebuie respectată! Eu și alți manifestanți, înainte am fost la parastasul de la Protopopiatul Ortodox, însă mișcarea socială nu este a mea, este a tuturor celor ieșiți în stradă. Vă rog să veniți să vedeți și apoi să judecați!
Prof. Florin I. Bojor
Domnule Andrei, de ce intraţi într-un subiect despre care habar nu aveţi, un profesor de religie are, categoric, "păreri politice", însă aşa ceva nu este interzis "celor ce slujesc biserica". De ce să fie interzis? Ce, este un pom? Dumneata confunzi faptul că preoţii nu pot face politică, nu pot ocupa funcţii politice, însă domnul Bojor este doar profesor de religie!Adică, la fel ca şi dumneata, are dreptul la păreri politice.Este chiar aşa de greu de înţeles?
Domnule Andrei, nu este interzis unui profesor de religie să aibă "păreri politice". Dumneata confunzi faptul că preoţii nu au voie să facă politică şi să ocupe funcţii politice.
Domnule Andrei, nu este interzis unui profesor de religie să aibă "păreri politice". Dumneata confunzi faptul că preoţii nu au voie să facă politică şi să ocupe funcţii politice.
Adaugă comentariu nou