Pensionarul

Un caz real. Fiul meu, Ciprian, ajuns la vârsta preşcolară, în familie, vede cum tata cu mama merg zilnic la serviciu, iar bunica şi bunicul stau acasă să-şi facă singuri programul şi primesc bani, este întrebat: ce vrei să faci când vei fi mare? Răspuns: PENSIONAR.

Fiecare, după munca depusă, devine pensionar, dacă sănătatea le permite să ajungă această frumoasă perioadă.

Arhitect, inginer, medic, preot, profesor, economist, croitor, tâmplar, electrician, bucătar etc., toţi devin pensionari. Fiecare îşi face programul de odihnă, de ajutorare a urmaşilor, de sănătate, de cultură etc.

Uneori, priveşte cu supărare la cei care merg la serviciu pentru că cu o zi care trece se vede mult mai nefolositor şi trece mai mult în anonimat.

O fiinţă umană, normală, fără probleme de sănătate, fără vicii, trebuie să trăiască 30.000 zile, care este echivalent cu 83 de ani. Uneori se depăşeşte această vârstă, dar devine un chin pentru cel în cauză, dar şi pentru cei din jur. Apar deja simptomele de pregătire, de a pleca dintre noi, se fac ultimele analize, ultimele pregătiri. Pensionarul scrie din amintiri, este puţin folosit în activitate, face cumpărături, pregăteşte masa necesară, aşteaptă cu viu interes „Adevărul de seară”, merge în excursie, se duce la clubul pensionarilor pentru a juca: şah, remi, cărţi sau a lectura ziarele locale.

La Club Kintana s-a organizat un foarte frumos Revelion al Pensionarilor 2011, cu şampanie, meniu bogat la preţuri acceptabile, foc de artificii, unde şi pensionarii şi-au pus multe probleme de rezolvat la cumpăna dintre ani.

Revenind la Ciprian, al cărui tată, tot la vârsta preşcolară îi afirmă: fiule, tu vei fi sprijinul meu la bătrâneţe.

Răspuns: tăticule, eu sunt cârja?

Ca o concluzie generală: să facem tot ce este posibil ca cele 30.000 de zile să fie plăcute, bine proiectate, încât să trăim fiecare perioadă fericiţi şi să ajungem la minunata idee: plăcerea de ne revedea.

prof. Petre Anghel,

pensionar