Pericol public ! La 17 ani, un adolescent din Dumitra, conducea băut şi fără permis o autoutilitară prin Năsăud
La data de 14 februarie a.c., în cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii din Năsăud au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe raza orașului.
Astfel, în urma verificărilor, rutieriștii au constatat faptul că la volan se află un tânăr de numai 17 ani, din Dumitra, care nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule. Tot cu această ocazie, polițiștii l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest, valoarea indicată de aparat fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii au constatat faptul că autoturismul aparține unui bărbat de 34 care se afla în autoturism și care i l-ar fi încredințat minorului, deși ar fi știut că nu deține permis de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, încredințarea unui vehicul pentru a fi condus de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citiţi şi:
- Adolescent din Dumitra, reținut! Fără permis, a condus cu o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat!
- Tânăr din Parva, oprit în trafic. Ce au depistat poliţiştii...
- Sângeorzu Nou: A furat o autoutilitară de la o fermă şi a condus fără a avea permis
- Accident soldat cu rănirea unei tinere! Fără permis, la 18 ani, din Agrieș prin Bistriţa, la volan
- O tânără din Feldru, fără permis, la volan prin Târgul năsăudean. Ce a păţit ea şi prietena ei ce i-a dat maşina
Adaugă comentariu nou