Accident soldat cu rănirea unei tinere ! Fără permis, la 18 ani, din Agrieș prin Bistriţa, la volan
La data de 16 februarie a.c., pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistrița a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 28 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme.
Conform verificărilor, un tânăr de 18 ani, din Agrieș, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care a oprit la culoarea roșie a semaforului și care era condus de un bărbat de 34 de ani, din Bistrița.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 18 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii de la Biroul Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citiţi şi:
- Dosar penal pentru un năsăudean! Fără permis, a produs un accident, soldat cu rănirea unei persoane!
- În primele opt luni, în Bistrița-Năsăud au avut loc 364 de accidente, soldate cu decesul a 16 persoane! Respectați legislația rutieră!
- Băut și fără permis, un șofer din Bistrița a intrat într-o mașină pe care a proiectat-o într-un stalp! O femeie și o fetiță, rănite!
- Nimigean băut la volan prin Runcu Salvei a intrat în altă maşină
- Tânăr din Parva, oprit în trafic. Ce au depistat poliţiştii...
Adaugă comentariu nou