În perioada 22 septembrie – 4 octombrie 2025, campanie gratuită de colectare a deșeurilor textile și a deșeurilor periculoase!
Dragi bistrițeni, pregătim campania gratuită de colectare a deșeurilor textile și a deșeurilor periculoase!
În perioada 22 septembrie – 04 octombrie 2025, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, împreună cu operatorul de salubritate Supercom SA vor derula campania gratuită de colectare a deșeurilor textile și a deșeurilor periculoase în tot județul Bistrița-Năsăud!
În categoria deșeurilor textile intră articole de îmbrăcăminte uzată, perdele și draperii, resturi de materiale textile, cearșafuri, fețe de pernă, pături, etc.
În categoria deșeurilor periculoase generate de populație intră recipientele de vopsele, agenți de curățare, solvenți, lacuri, insecticide, emulsii și uleiuri, vaselină, seringi folosite, medicamente expirate, bandaje utilizate, baterii, condesatori, produse sub presiune – spray vopsea, deodoranți.
În perioada 22-27 septembrie se va derula campania de colectare pentru deșeurile textile, iar în perioada 29 sept. – 04 oct. 2025 se va derula campania de colectare a deșeurilor periculoase. Avem rugămintea să selectați deșeurile în gospodărie, să pregătiți pentru colectare și aceste tipuri de deșeuri și totodată să respectați programul de colectare a acestora.
Atenție! Vă rugăm să nu scoateți aceste tipuri de deșeuri în fața porții sau pe platformele de colectare din zonele de blocuri mai devreme decât programul anunțat!
În afara acestor campanii dedicate, aceste tipuri de deșeuri pot fi predate gratuit, tot timpul anului, prin aport voluntar, la oricare din cele 5 centre de colectare a deșeurilor din județ.
Împreună facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat și le punem pe toate la locul lor!
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
Foto Credit: Allied Market Research, Gabriele Schmadel, pixelio.de
Citiţi şi:
- Campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR TEXTILE în tot județul Bistrița-Năsăud! Vezi programul din fiecare localitate!
- Săptămâna viitoare, campanie gratuită de colectare a deșeurilor periculoase în toate localitățile județului!
- ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom organizează, în perioada 24 februarie – 2 martie 2025, campania gratuită de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în orașele județului!
- Prima campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR TEXTILE! Programul pentru fiecare localitate a județului și din municipiul Bistrița!
- În perioada 1-15 noiembrie, prima campanie gratuită de colectare a deșeurilor textile în județ!
Adaugă comentariu nou