Săptămâna viitoare, campanie gratuită de colectare a deșeurilor periculoase în toate localitățile județului!
În perioada 29 septembrie – 4 octombrie 2025, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud în parteneriat cu SUPERCOM SA organizează campania gratuită de colectare a deșeurilor periculoase generate de populație. Campania se va desfășura în toate localitățile din județul Bistrița-Năsăud.
În categoria deșeurilor periculoase generate de populație intră: recipientele de vopsele, agenți de curățare, solvenți, lacuri, insecticide, emulsii și uleiuri, vaselină, seringi folosite, medicamente expirate, bandaje utilizate, baterii, condesatori, produse sub presiune – spray vopsea, deodoranți.
Rugăm cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri să scoată aceste deșeuri la platformele de colectare, iar cetățenii care locuiesc în zonele de case să le scoată în fața porții. Vă rugăm puneți deșeurile de mici dimensiuni în saci menajeri pentru a evita împrăștierea lor pe suprafața platformelor de colectare sau pe trotuare în fața casei!
În afara campaniei organizate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom, aceste deșeuri periculoase se pot preda GRATUIT la cele 5 centre de colectare a deșeurilor amenajate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, respectiv centrele de colectare din Năsăud, Beclean, Sângeorz Băi și Bistrița - str. Narciselor, Bistrița -Viișoara (Heiden feld).
Programul de colectare pentru această campanie este următorul:
MUNICIPIUL BISTRIȚA:
Luni – Marți, 29-30 septembrie 2025
Străzile din perimetrul: Gării – Arțarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir – Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea Clujului – Libertății – Bdul. Independenței – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie – Tănase Tudoran – Ion Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului – Ion Vidu – Codrișor – Podul Budacului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu - Gării.
Miercuri – Joi, 01-02 octombrie 2025
Străzile din perimetrul: Alexandru Odobescu – Gării – B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram Iancu – Podul Jelnei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – C.R. Vivu – Ion Minulescu – Parcului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu.
Vineri 03 octombrie 2025
Străzile din perimetrul: B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu – Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – Ioan Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii.
Pentru LOCALITĂȚILE COMPONENTE ale municipiului Bistrița, programul de colectare a deșeurilor periculoase va fi următorul:
Luni, 29 septembrie 2025 - Cartier Sărata;
Marţi, 30 septembrie 2025 - Cartier Ghinda;
Joi, 02 octombrie 2025 - Cartier Viişoara şi Cartier Sigmir;
Vineri, 03 octombrie 2025 - Cartier Unirea;
Sâmbătă, 04 octombrie 2025 - Cartier Slatiniţa.
În NĂSĂUD și SÂNGEORZ BĂI, deșeurile periculoase se vor colecta GRATUIT conform programului de mai jos:
Vineri 03 octombrie 2025 – oraș SÂNGEORZ-BĂI;
Sâmbătă 04 octombrie 2025 – oraș NĂSĂUD;
În BECLEAN, campania de colectare gratuită a deșeurilor periculoase se va desfășura în intervalul 29 septembrie – 03 octombrie 2025, după următorul program:
Luni, 29 septembrie 2025 în Beclenuț și Coldău;
Marți, 30 septembrie 2025 în perimetrul străzilor Horea – Cloșca – Lucian Blaga – Scurtă – 1 Mai;
Miercuri, 01 octombrie 2025 în Sat Figa și Cartier Podirei;
Joi, 02 octombrie 2025 în perimetrul străzilor Liviu Rebreanu – Morii – Aleea Gării - Șieului – Griviței – Piața Libertății – 1 Decembrie 1918 – Grigore Silași – Codrului – Dobrogeanu Gherea – Bobîlna – Bicaz – Crișana – Liliacului – I.P. Reteganu;
Vineri, 03 octombrie 2025 în perimetrul străzilor Parcului – Obor – George Coșbuc – Mihail Kogălniceanu – Gheorghe Doja – Ion Creangă;
Vineri, 03 octombrie 2025 în localitățile Rusu de Jos și Valea Viilor.
În ZONA RURALĂ, programul de colectare a deșeurilor periculoase este cuprins în perioada 29 sept. – 03 oct. 2025, după cum urmează:
29 septembrie 2025 în comunele Prundu Bârgăului, Bistrița-Bârgăului, Șieu Măgheruș, Șintereag, Braniștea, Silivașu de Câmpie, Urmeniș, Milaș, Galații Bistriței, Romuli, Telciu, Rodna, Șanț;
30 septembrie 2025 în comunele Tiha Bârgăului, Șieuț, Monor, Mărișel, Poiana Ilvei, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei, Târlișua, Spermezeu Nimigea și Runcu Salvei;
01 octombrie 2025 în comunele, Budacu de Jos, Uriu, Ciceu Mihăești, Căianu Mic, Miceștii de Câmpie, Sate Lechința, Matei, Șieu Odorhei, Leșu, Feldru Coșbuc și Salva;
02 octombrie 2025 în comunele: Josenii Bârgăului, Cetate, Negrilești, Ciceu Giurgești, Petru Rareș, Șieu, Teaca, Lechința, Ilva Mică, Maieru, Chiuza, Dumitra și Zagra;
03 octombrie 2025 în comunele Livezile, Dumitrița, Chiochiș, Nușeni, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Sate Teaca, Rebra, Rebrișoara și Parva;
Din respect pentru comunitate și natură, împreună facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!
Citiţi şi:
- Campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR TEXTILE în tot județul Bistrița-Năsăud! Vezi programul din fiecare localitate!
- 9 – 18 aprilie, campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR VEGETALE din Bistrița-Năsăud
- Director executiv Cristian Niculae: În perioada 1-8 aprilie 2025, campanie gratuită de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în toate localitățile din Bistrița-Năsăud!
- ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom organizează, în perioada 24 februarie – 2 martie 2025, campania gratuită de colectare a DEȘEURILOR VOLUMINOASE în orașele județului!
- În perioada 14-19 iulie, o nouă campania gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase în toate cele patru orașe ale județului!
Adaugă comentariu nou