Personajele, primele modele din viața copiilor! Un nou proiect educativ la Grădinița Trenulețul Veseliei
Aflat la a III-a ediție, Proiectul educativ „Cărțile copilăriei- Personajele, primele modele din viața copiilor” vine în întâmpinarea conturării conduitei preșcolarilor de la Grădinița cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei” Bistrița și contribuie considerabil la stimularea interesului pentru lectură.
Numai citind, pătrundem alături de personaje în lumea fascinantă a acestora și devenim parte integrantă a poveștilor.
Pornind de la faptul că atunci când o poveste începe, cel care o ascultă trăiește prin ea, unele conflicte interioare ale copilului se regăsesc în cele ale personajelor și sunt trăite indirect de către copil. Lupta dintre forțele binelui și ale răului este și lupta care, de cele mai multe ori, se duce și în sufletele celor mici. De regulă, copiii se identifică cu eroii poveștilor, care, chiar dacă sunt încercați prin diverse probe, reușesc să treacă peste toate și devin mai puternici. Odată cu parcursul eroului, copilul învață că dificultățile se pot depăși, învață să aibă curaj și să lupte cu temerile. Exemplul eroului îi mobilizează forțele interioare încă necunoscute, care îl vor ajuta în viață.
„A fost odată ca niciodată...”
Prof. coordonatori:
Morariu Daniela
Silaghi Dana
Citiţi şi:
- „Ora poveştilor”- proiect cu finanțare nerambursabilă din bugetul local al municipiului Bistrița
- 3 R-Redu! Reciclează! Reutilizează! –proiect educativ al Grădiniței cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei” Bistrița
- Proiect educativ „Natură şi aventură", la ediția a III-a, în curtea Grădiniţei Trenuleţul Veseliei
- Istoria văzută prin ochii profesorilor de la Grădinița "Trenulețul Veseliei" Bistrița şi Grădinița "Prichindelul Isteț" Turda
- Ziua Mondială a Apei, marcată la Gradiniţa,,Trenuleţul Veseliei” Bistrita
Adaugă comentariu nou