Personalități din secolul al XVIII – lea. BENJAMIN FRANKLIN (1706 – 1790)
-
View the full image
Portrait by Joseph Duplessis, 1785/Wikipedia
În secolul al XVIII-lea, numit în istorie și „secolul luminilor”, s-au produs schimbări importante în viața politică, economică, socială, culturală, în mentalitățile individuale și colective. La aceste schimbări și-au adus contribuția diferite personalități, care prin activitatea lor au făcut posibilă „luminarea ” minților unor conducători dar și a membrilor unor categorii sociale.
O asemenea personalitate, cu o activitate complexă, a fost Benjamin Franklin, om de știință, politician, filozof, jurnalist, etc. născut într-o familie modestă, cu mulți copii, în anul 1706, la Boston. Datorită educației primite și mai ales a capacității sale intelectuale și organizatorice, a ocupat diferite funcții în statul Pensylvania, a formulat teoria costurilor de producție, a elaborat teoria electricității, a studiat fenomenul electricității atmosferice inventând paratrăsnetul. Ca politician, a fost alături de George Washington și Th. Jefferson contribuind la alcătuirea „Declarației de Independență” a S.U.A (1776) și a Constituției americane (1787).
Personalitatea complexă a lui Benjamin Franklin iese în evidență și din „cugerările” sale, pe care dacă le analizezi îți dai seama cum de a reușit să ... „smulgă tiranilor sceptrul și cerului fulgerul !”
Câteva exemple ...
- „La vârsta de douăzeci de ani pe om îl domină dorința, la treizeci rațiunea, iar la patruzeci, judecata ”.
- „E ușor să vezi, greu să prevezi !”.
- „Timpul este materialul din care este făcută viața”.
- „Avantajul de a deține bani constă în aceea că te poți folosi de ei ”.
- „Supărarea are întotdeauna motive dar acestea sunt rareori întemeiate ”.
- „Dacă timpul este lucrul cel mai prețios, atunci pierderea de timp este cea mai mare dintre pierderi ”.
- „Dacă vrei să afli neajunsurile unei fete, lăudați-o în prezența prietenelor ei
- „Căsnicia fără iubire poate da naștere iubirii în afara căsniciei !”.
- „Dacă dorești să-ți prelungești viața, redu-ți poftele !”.
- „Coroana nu te vindecă de dureri de cap !”.
- „Cine te înșeală mai des decît tu însuți ?”.
- „Lenea e rugina minții și a corpului ”.
- „Cel mai bun medic este acela care cunoaște ineficiența leacurilor ”.
- „Nu există război bun sau pace rea !”.
- „Legile prea blânde sunt rar respectate, legile prea aspre sunt rar puse în aplicare. ”.
- „Este greu de imaginat câtă putere poate avea omul asupra materiei”.
- „Aș fi de acord să-mi retrăiesc viața de la început până la sfârșit. Voi cere doar dreptul de care se folosesc scriitorii, de a corecta la a doua ediție greșelile din prima ”.
- „Celibatarul e o ființă nedesăvârșită, el seamănă cu jumătatea unei foarfeci ”.
- „Omul este un animal făcător de unelte !”.
- „Oboseala este cea mai bună pernă !”.
- „Cel care are răbdare poate obține orice își dorește !”.
- „Pune stăpânire pe activitățile tale nu aștepta ca ele să pună stăpânire pe tine !”.
- „Cel care înțelege lumea mai bine o iubește cel mai puțin !”.
- „Mâncăm pentru plăcerea proprie și ne îmbrăcăm pentru plăcerea celorlalți ”.
- „Se culcă și se scoală devreme, iată ce-l face pe om sănătos, bogat și deștept !”.
Prof. Rus Augustin
























Adaugă comentariu nou