Personalităţile Marii Uniri, evocate într-o expoziţie la Şcoala din Şintereag

Cultivarea sentimentului naţional în rândul elevilor este o misiune a oricărui slujitor al condeiului, cu atât mai mult cu cât în zilele noastre, asistăm la o pierdere a identităţii naţionale, la o schimbare a sistemului de valori. Acest lucru se întâmplă într-o  lume în care accesul la informaţie este atât de facil oricărui copil. Este important ca şcoala să ofere o alternativă solidă infuziei de modele negative, pe care societatea românească le expune din ce în ce mai mult prin toate mijloacele,  în defavoarea personalităţiilor marcante ale acestei ţări care "zac la naftalină" fără ca cineva să-şi mai aducă aminte de ele.

Este vorba de intelectualii de marcă ai acestei ţări, care prin dăruirea si devotamentul lor au facut posibilă realizarea României Mari. În spiritul acesta, elevii Şcolii Gimnaziale Şintereag au sărbătorit Ziua Naţională a României printr-o expoziţie de pictură intitulată "Oameni şi locuri in Drumul Marii Uniri", încercând să surprindă atât documentele oficiale, clădirile reprezentative în care s-a scris Istoria Naţională, cât mai ales, figura intelectualilor şi a oamenilor politici care au făcut posibil acest lucru.

Pentru o clipă am trăit in România lor, întâlnindu-ne cu Regele Ferdinand, Regina Maria, Iuliu Maniu, G.Pop de Băsesti, Ion Nistor, Episcopul Iuliu Hossu, Patriarhul Miron Cristea şi mulţi alţii, care merită să fie modele pentru tineri într-o Românie normală.

Traiască România noastră dragă!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5