Peste 1000 cetăţeni l-au condus pe ultimul drum pe primarul Viorel Chirlejan

Oricât s-ar încerca să se minimalizeze imaginea neplăcută a morţii, spunând că moartea este o trecere la o viaţă fericită, veşnică – ceea ce este adevărat, ne învaţă religia – totuşi, moartea rămâne pentru om cea mai grea încercare, cel mai trist moment. Cu greu a reuşit să treacă peste acest moment familia, în primul rând, şi cei peste 1000 de oameni prezenţi sâmbătă, 22 octombrie, la Şirioara, la ceremonia de înmormântare a celui care a fost primarul Viorel Chirlejan. Familia a pierdut un soţ, un tată, un frate şi un fiu, iar comunitatea un om, un suflet generos, un fiu al unei parohii, unul care şi-a pus toată energia şi stăruinţa în slujba celor mulţi, iubindu-şi semenii şi ajutându-i ca nimeni altul. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de un sobor de 14 preoţi, în frunte cu protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican. Protopopul Vidican şi preotul Ioan Suciu, fiu al satului, în cuvântul lor, după ce i-au subliniat meritele celui dispărut, i-au îmbărbătat şi consolat pe cei prezenţi. Parohul bisericii, preotul Radu Petri, a prezentat activitatea deosebită a fostului primar şi prim epitrop al parohiei din Şirioara, subliniind regretul tuturor credincioşilor pentru pierderea unui om deosebit, unui credincios. De asemenea, deputatul Radu Moldovan a deplâns moartea neaşteptată a primarului Chirlejan, menţionând calităţile cu totul remarcabile a celui care mai bine de zece ani s-a aflat în fruntea comunei Şieu Odorhei. La mormântul din curtea bisericii din Şirioara, unde a fost înmormântat Viorel Chirlejan, au fost depuse peste 200 coroane şi jerbe de flori. Au fost prezenţi parlamentari, primari, prefectul şi subprefectul judeţului, conducători de instituţii, prieteni şi cunoscuţi.

Să-i fie ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5