Peste 1000 de bistriţeni îşi strigă nemulţumirile la Bucureşti

Aproximativ 1000 de sindicalişti bistriţeni afiliaţi CNSLR Frăţia vor fi prezenţi astăzi, la Bucureşti, la mitingul organizat de cele cinci confederaţii sindicale. Potrivit liderului judeţean Viorel Viţelariu, la acţiunea de protest participă reprezentanţi ai sectorului public (Sanitas, Pro Lex), din zona mediului privat (firme din municipiul Bistriţa, Sângeorz-Băi), dar şi persoane din comunele bistriţene, nemulţumite de politica actualului Guvern. Acestora li se adaugă circa 50 de membri afiliaţi la Blocul Naţional Sindical. Potrivit Adinei Raţiu, lidera filialei Bistriţa-Năsăud, în Capitală vor pleca sindicalişti de la Ambulanţă, Electrica şi SC Comelf SA. De asemenea, alte 50 de persoane vor reprezenta filiala bistriţeană a CNS „Cartel Alfa”, preşedintele Doru Hodoş menţionând că participanţii sunt angajaţi din Poliţie, ai Penitenciarului Bistriţa etc.

Protestarii bistriţeni au plecat aseară spre Bucureşti, unde se vor reuni în Piaţa Victoriei, la ora 10.00. Ulterior, se va parcurge traseul Bulevardul Magheru - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei, unde vor aştepta rezultatul votului la moţiunea de cenzură.

Majoritatea dascălilor bistriţeni sunt doar cu sufletul alături de protestatari

Preşedintele filialei bistriţene a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Titu Rauca, susţine că, de această dată, cadrele didactice din Bistriţa-Năsăud vor avea doar „o participare afectivă”. Potrivit acestuia, la nivelul Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România s-a decis ca reprezentarea să fie asigurată de cei din Bucureşti şi din zonele limitrofe, deoarece cheltuielile sunt mai mici. Altfel spus, chiar dacă „dascălii sunt umiliţi”, recunoaşte Titu Rauca, deocamdată este linişte şi pace. Pe viitor, Dumnezeu ştie, poate dascălii vor protesta spontan, din proprie iniţiativă, pentru că alte acţiuni …încă nu au fost cuprinse în calendar.

Totuşi, filiala bistriţeană a Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” va trimite la Bucureşti câţiva sindicalişti conştienţi că doar astfel ofurile lor vor fi auzite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5