Peste 500 de șoferi amendați în acest sfârșit de săptămână!
În perioada 9-11 iulie a.c., poliţiştii de ordine publică, poliţie rutieră, şi din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au acţionat în sistem integrat, în baza planului de acţiune elaborat la nivel naţional „Week-end rutier în siguranță”.
„Poliţiştii au acţionat pe raza municipiului Bistriţa, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, pe principalele artere pe care se înregistrează valori ridicate, precum şi spre zonele turistice cu afluenţă mare de persoane, pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, verificarea legalităţii modului de efectuare a transportului de persoane, depistare şi sancţionarea persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi pentru prevenirea încălcării regulilor privind trecerile la nivel cu cale ferată. Au fost folosite aparate radar în vederea prevenirii excesului de viteză”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Astfel, de la demararea acţiunii poliţiştii bistriţeni au aplicat peste 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 112.606 lei, fiind reţinute 12 de permise de conducere şi 9 certificate de înmatriculare auto. Totodată fiind constatate 12 infracţiuni.
Citiţi şi:
- Peste 80 de amenzi aplicate d epoliţişti, în acest sfârşit de săptămână! 70 de testări cu aparatele etilotest și drugtest
- Peste 400 de amenzi aplicate de poliţiştii rutieri pe drumurile judeţului
- Peste 500 de amenzi aplicate de polițiștii bistrițeni, la sfârșit de săptămână! 20 de şoferi au rămas fără permis
- Peste 400 de şoferi amendaţi, în acest sfârşit de săptămână!
- Peste 2 tone de porumb, confiscate valoric de poliţişti de la un clujean
Adaugă comentariu nou