Peste 5300 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud
În primele 11 luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 5304 persoane, dintre care 2502 femei, precizează director executiv Otilia Râpan. Din totalul persoanelor care şi-au găsit un un loc de muncă, 2103 au peste 45 de ani, 776 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 982 au între 25 și 35 de ani, iar 1443 sunt tineri sub 25 de ani . În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1876 provin din mediul urban, iar 3428 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (1945), urmate de cele cu studii gimnaziale (1719). Numărul celor cu studii profesionale este de 1065, cei cu studii superioare sunt în număr de 329, iar cei cu studii primare sunt în număr de 246.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 4397 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele 10 luni ale anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8745 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud, puteți accesa www.ajofmbn.ro.
Citiţi şi:
- 2479 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud
- 769 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud
- Peste 1500 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud, în primele cinci luni ale acestui an
- 2421 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud, în primele zece luni ale anului
- Otilia Râpan: În primele 6 luni ale anului 2886 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud
Adaugă comentariu nou